Toamna se lasă ceaţa în filmul românesc

Toamna se lasă ceaţa în filmul românesc

Dintre cele 12 premiere anunţate, câteva s-au amânat, iar altele nu au încă data stabilită. Vedeta sezonului e Daniela Nane.

În fiecare toamnă, cinemaul românesc îşi joacă partitura după acelaşi scenariu: cele câteva premiere gata de lansare nu-şi găsesc locul în săli şi în calendarul distribuitorilor. În businessul de peste Ocean, în schimb, s-au aranjat deja premierele pe 2010 şi se lucrează la cele pe 2011.

Dintre cele 12 filme gata de proiecţie şi anunţate de la începutul anului, doar cinci au o dată certă la care vor rula. Alte trei, printre care „Pescuit sportiv“ şi „Nunta mută“, oscilează între octombrie şi noiembrie, iar restul au fost amânate pentru 2009. Cel puţin startul e sigur. Îl dau „Boogie“ al lui Radu Muntean şi „Podul de flori“ al lui Thomas Ciulei, pe 19 septembrie.

„Au fost foarte puţine premiere în primăvară şi vară, pentru că toată lumea le-a înghesuit în toamnă. Toţi distribuitorii ne-au spus acelaşi lucru, că sunt foarte aglomeraţi şi nu mai sunt săptămâni libere. Deci, probabil, îl vom difuza anul viitor“, explică Ion Marinescu, producătorul filmului „Marilena“, regizat de Mircea Daneliuc.

„Luna Verde“ se arată la anul

Transilvania Film distribuie „Pescuit sportiv“, al lui Adrian Sitaru, şi „Întâlniri încrucişate“, în regia Ancăi Damian, ambele programate, în principiu, pentru noiembrie. Dacă românii nu vor vedea totuşi „Pescuit sportiv“ prea curând, este pentru că filmul are un traseu festivalier de invidiat, de la Locarno, trecând prin Veneţia, spre Toronto. Nici „Nunta mută“ a lui Horaţiu Mălăele sau „Luna Verde“ a lui Alexa Visarion nu stau mai bine. Potrivit Castel Film, tragicomedia lui Mălăele ar trebui să ruleze undeva la sfârşitul lui noiembrie.

„Depinde de sală şi «Luna Verde», în schimb, va fi în primăvară, deşi e practic gata“, a precizat Bogdan Moncea, de la Castel Film. Tot pentru 2009 s-au amânat „Călătoria lui Gruber“, în regia lui Radu Gabrea, şi „Weekend cu mama“, al lui Stere Gulea, ultimul gestionat de MediaPro.

Nane vine cu două „restanţe“

Dacă filmele „proaspete“ ni se dau abia anul viitor, ne putem consola cu două producţii care au stat la sertar câţiva ani: „Thrillerul cu inserţii erotice“ al lui Marius Th. Barna, „Dincolo de America“ (premiera - 26 septembrie), şi „Dragoste pierdută“ (10 octombrie), al lui Petre Năstase.

În ambele, rolul principal, de „scriitoare disidentă“ şi respectiv „iubită pierdută“, este adjudecat de Daniela Nane.

Povestea lui Năstase - finanţată de Centrul Naţional al Cinematografiei încă din 2003 - îl are ca protagonist pe un bărbat în căutarea iubitei pe care o crezuse moartă. Alături de Nane mai apar Marius Stănescu şi Cristina Cepraga. În „Dincolo de America“ (finanţat încă din 2004), Nane înfruntă un regim totalitar care nu-i permite să publice o carte. Scenariul îi aparţine lui Eugen Şerbănescu, directorul CNC.

DOLIU PENTRU STALIN. Alaiul de pe uliţa satului nu ştie că regimul îi va forţa să petreacă la o „Nuntă mută“

PELICULE

Vom vedea şapte drame şi o tragicomedie - „Nunta mută“ a lui Horaţiu Mălăele. Startul îl dă „Boogie“, pe 19 septembrie

Tonul filmelor din toamna aceasta e, dacă nu dramatic, cel puţin tragicomic. Cei abia trecuţi de 30 de ani îl vor primi ca un duş rece pe „Boogie“. Un film intimist, cenuşiu, despre cum îşi pierd lucrurile savoarea de la 18 ani. La Cannes, unde a rulat în secţiunea Quinzaine des Rèalisateurs, percepţiile au fost inegale. Unii l-au decretat „plictisitor“, „mediocru“, alţii i-au apreciat suflul intimist, perfecţiunea detaliilor şi dialogul. Filmul îi reuneşte în rolurile principale pe Dragoş Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Brănescu şi Adrian Văncică.

Poveşti despre închisoare

Mimi Brănescu apare şi în „Întâlniri încrucişate“, alături de Andi Vasluianu, Oxana Moravec şi Dorian Boguţă. Regizoarea Anca Damian - căreia „Variety“ îi prevede într-o cronică un viitor luminos - lipeşte trei poveşti despre închisoare. Un DJ întâlneşte un deţinut care-i seamănă fizic enorm, o angajată a unei închisori are o relaţie cu un coleg de breaslă, iar un deţinut proaspăt eliberat dă piept cu viaţa de afară.

Maria Dinulescu, o prostituată în „Pescuit sportiv“

Un alt regizor căruia criticii străini îi dau maximum de credit este Adrian Sitaru, pe care l-au remarcat cu „Pescuit sportiv“. Filmată cu o cameră digitală, drama vorbeşte despre manipulare şi compromisuri: o prostituată (Maria Dinulescu, într-un rol de compoziţie remarcabil) se insinuează în viaţa unui cuplu (Adrian Titieni şi Ioana Flora), în urma unui accident.

Filmul „Nunta mută“ va intra în săli cu testul publicului deja bifat. La Festivalul TIFF de la Cluj, unde a fost proiectată în premieră, tragicomedia a dat dureri de cap criticilor, în timp ce trei sferturi din public se distra copios. Debutul în film al lui Horaţiu Mălăele - o pastişă după Kusturica - are totuşi un atu: distribuţia.

Îi veţi vedea în rolul unor săteni forţaţi de regim să chiuie pe muţeşte la o nuntă, în zi de doliu pentru Stalin, pe Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Dan Condurache, Gheorghe Dinică, George Mihăiţă şi Alexandru Bindea. „Veselia“ s-a ţinut cu un buget de 1,5 milioane de euro.

Şmenarii din „Schimb valutar“

Regizorul Nicolae Mărgineanu se preocupă de „şmenari“, „parai“ şi emigranţ i în „Schimb valutar“ (17 octombrie), o dramă despre un soţ şomer (Cosmin Seleşi) care-şi pierde toţi banii strânşi pentru a pleca din ţară în mâinile unui valutist dubios. Distribuţia e completată de Andi Vasluianu şi Valentin Uritescu.

Cu o poveste despre emigrare - un basarabean care-şi creşte cei trei copii după ce soţia a plecat la muncă în Italia - vine şi documentarul „Podul de flori“, al lui Thomas Ciulei, care va rula între 19 şi 26 septembrie la cinema Elvira Popescu. Alte două documentare vor fi proiectate la Elvira Popescu, între 29 şi 2 octombrie: „Nu te supăra, dar...“, al Adinei Pintilie, şi „Azi eram frumoasă, jună“, al Alexandrei Gulea, despre Taraful Haiducilor.

Ne puteți urmări și pe Google News