Pub-urile sunt pe moarte

Pub-urile sunt pe moarte

Cinci pub-uri se închid în fiecare zi în Marea Britanie, arată cifrele pentru primul semestru al anului publicate azi de Asociaţia britanică a pub-urilor şi a berii (BBPA), informează AFP.

În fiecare săptămână, 36 de astfel de baruri îşi închid porţile, o creştere de 30% în raport cu primul semestru al anului 2007, a precizat BBPA. În comparaţie cu 2006, ritmul închiderii pub-urilor a crescut de nouă ori, iar faţă de anul 2005 a crescut de 18 ori.

În anul 2007, peste 1.400 de pub-uri au dispărut, adaugă studiul realizat de societatea CGA Strategy. Rămân în prezent numai 57.000 de pub-uri în ţară, în timp ce în 1980 existau 69.000.

"Aceste cifre ilustrează frapant presiunile pe care le suportă sectorul. Dificultăţile economice sunt resimţite de către toate gospodăriile din ţară şi într-o manieră foarte severă de către pub-uri," a explicat Rob Hayward, directorul general al BBPA, citat de AFP.

"Scăderea încrederii consumatorilor şi creşterea inflaţiei aduc atingere pub-urilor în două moduri: cresc cheltuielile de gestionare, dar, în plus, tot mai puţine persoane trec pragul pub-urilor, ceea ce înseamnă mai puţini bani în casierie," a adăugat el.

Asociaţia a publicat în iulie cifre care arătau că, în prezent, consumul de bere se află la cel mai scăzut nivel de după marea criză din anii '30.

"Mii de pub-uri foarte apreciate sunt ameninţate. Ele se găsesc în inima fiecărei comunităţi şi sunt atracţii turistice majore în Regatul Unit," a avertizat Hayward preluat de AFP.

Mike Benner, directorul unei organizaţii care luptă pentru protejarea berii şi a pub-urilor, a cerut ca autorităţile să renunţe la creşterea anunţată pentru taxele pentru bere şi ia măsuri urgente pentru a împiedica dispariţia barurilor britanice.

Ne puteți urmări și pe Google News