Demiteri în masă printre directorii de şcoli din Bucureşti

Demiteri în masă printre directorii de şcoli din Bucureşti

Zeci de directori ai unităţilor de învăţământ din Cpaitală au fost schimbaţi din funcţie printr-o decizie a Inspectoratului Şcolar au Municipiului Bucureşti (ISMB).

Majoritatea din cei afectaţi de măsurile Inspectoratului susţin că decizia a fost una politică, fiind susţinuţi în opinia lor şi de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu.

Conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti spune că la 31 august contractul de management al directorilor a încetat iar o parte dintre ei au fost înlocuiţi, până la organizarea concursului, din cauza mai multor deficienţe.

Dintre cei 560 de directori cărora le-a încetat contractul, 80 au fost schimbaţi din funcţie. Concursul pentru ocuparea postului de director va avea loc în luna octombrie.

 

Sursa:RTV

Ne puteți urmări și pe Google News