Una dintre cele mai căutate meserii în Italia este cea de infirmier-asistent medical. Mulţi dintre românii care posedă o astfel de calificare apelează la firme de angajare, care de cele mai multe ori nu le oferă condiţiile cele mai bune, ba chiar încasează pe seama lor sume mari de bani. Este şi cazul a doi români, soţ şi soţie, care după nenumărate neplăceri au reuşit să găsească locul de muncă potrivit.

Andi Rădiu, Realitatea din Italia

Ruxandra şi Nicolae Ioan Plăucia au plecat din Reşita în Italia în 2002. Scopul lor, ca de altfel a tuturor celor care fac acest pas, a fost să aibă o viaţă mai liniştită din punct de vedere financiar.

În primăvara anului 2002 Ruxandra (38 de ani) şi Nicolae (45 de ani), au obţinut un contract de muncă prin intermediul unei firma româneşti.

Cu toate că situaţia lor părea în ordine, odată ajunşi în Italia au descoperit că nimic din ceea ce firma respectivă se angajase să realizeze nu era respectat.

Acum locuiesc la Brianza, în nordul Italiei, unde lucrează ca asistenţi medicali, departe de locul în care a început neplăcuta aventură a veiţii lor.

"Atunci când am decis să plecăm am contactat o firmă de plasare a forţei de muncă din Arad, care ne-a promis că ne va găsi un loc de muncă foarte rentabil. Am trecut prin calvarul cozilor de la consulatul italian din Bucureşti, validarea diplomelor, a traducerilor şi apostilatelor de la ministere, dar cu speranţa şi convingerea că vom avea un loc de muncă sigur şi bine plătit în Italia. Nici nu visam prin câte momente neplăcute vom trece", povesteşte Nicolae.

Ajunşi în Italia, au înteles imediat că situaţia lor nu era foarte clară, nici asupra locului de muncă sau a contractului. "Când ne-am prezentat la agenţia de muncă din Milano am înţeles că plătisem o grămadă de bani şi comisioane şi tot noi trebuia acum să ne căutam de lucru. Firma din România era tot a unui cetăţean italian care ne trimesese dosarul la ministerul sănătăţii italian, dar nu ne garanta şi locul de muncă. Am plecat la Roma hotărâţi să ne recuperăm actele şi să ne găsim singuri de muncă", a mai precizat românul.

Pe cont propriu Când au ajuns la Roma pentru a-şi retrage dosarele, soţii Plăucia s-au lovit de noi obstacole. "Funcţionara de la ministerul sănătăţii ne-a informat că dosarele există, dar că nu ni le poate dă fără acordul firmei care ne trimesese în Italia şi către care noi am semnat că cedăm toate drepturile de angajare. Fierbeam amândoi de nervi şi de disperare. Văzându-ne atât de supăraţi şi povestindu-i necazul nostru, doamna Capitani, o persoană cu o funcţie mai mare din cadrul ministerului, a cerut detalii firmei respective, întrebându-i ce acte stau la baza deciziei de a nu ne da dosarele pentru a ne căuta singuri de muncă. Sunt convins că existau lucruri neclare în contractele noastre, pentru că la intervenţia directoarei au trimis imediat confirmarea de a ne putea recupera actele. Odată rezolvată această problemă ne-am trezit că trebuie să ne descurcăm singuri. Fără a cunoaşte pe cineva şi fără a şti limba italiană foarte bine, situaţia noastră nu parea a fi prea bună".

Porniţi în căutatea unui loc de muncă, de această dată cu actele care dovedeau calificarea lor profesională, Nicolae şi Ruxandra Plăucia au dat peste firma unui român din Anagnina (Roma).

"După multe căutari am dat de o firmă de plasament şi intermedieri a unui român. Acesta ne-a găsit imediat două locuri de muncă într-o casă de îngrijire, situată tocmai în Calabria, în sudul Italiei. Nu ne-am mai gândit că este departe sau că salariul nu ar fi tocmai potrivit şi am plecat cu noi speranţe. Ajunşi acolo am avut o plăcuta surpriză să constatăm că acea structură sanitară era nouă, foarte frumoasă şi bine dotată. Deşi contractul era pe perioadă nedeterminată, salariul era foarte mic, sub o mie de euro şi plata nu se făcea la timp. După câteva luni am plecat şi de acolo, dar am rămas tot în Calabria, la o altă casă de îngrijire, în cadrul căreia am munci timp de trei ani", povesteşte Nicolae.

Concurs la Milano În tot acest timp, soţii Plăucea nu au încetat să caute condiţii mai bune şi mai bine plătite pentru calificarea lor. S-au prezentat la un concurs la Milano şi de această dată norocul le-a surâs.

"Concursul pe care l-am susţinut era pentru ocuparea unor posturi de muncă la spitalul Niguarda, din Milano. Am susţinut două probe, una orală şi una scrisă, alături de alţi 40 de concurenţi. Am fost admişi la secţia de dializă din cadrul spitalului. Salariul era mai mare că cel din Calabria, în jur de 1.200 de euro, dar şi aici simţeam amândoi puţina defavorizare. Doar angajaţii italieni obţineau turele mai bine plătite sau avantajele din zilele de sărbătoare. Eram hotărâţi să nu cedam şi să ne continuăm căutarea locului de muncă pe care-l visam".

Prin internet au găsit până la urmă şi acel loc de muncă potrivit. "După un an de muncă la spitalul din Milano, am găsit, pe internet, cererea de infirmieri lansată de o structură sanitară din Brianza, în apropiere de Monza, în nordul Italiei. Am susţinut probele de angajare şi pot să declar că în sfârşit am găsit locul de muncă mult visat. Suntem plătiţi foarte bine, după normele sindicale din ramură şi ne sunt respectate şi plătite orele suplimentare. Ultimul salariu a depăşit 3.000 de euro. Acum suntem liniştiţi şi avem speranţa că fetelor noastre, Rebeca de 18 ani şi Gloria de 10 ani le vom putea oferi un viitor liniştit, mai ales că în privinţa şcolii ne oferă mari satisfacţii. Sunt primele din clasa", au mai precizat soţii Plăucia.