Între vizita la bunici şi excursia la mare, programul de vacanţă al piticilor de Bucureşti include cursuri de balet, computer, gimnastică sau limbi străine.

Cursuri de limbi străine, origami, informatică, grădinărit, balet, ateliere de creaţie - micuţii din Capitală au ce să facă pe timpul verii. Cum e copilul din ziua de astăzi? Cu siguranţă mai ocupat decât erau pă- rinţii sau bunicii în vremea copilăriei lor.

Cei mai mulţi oameni mari recunosc că, în perioada în care ei înşişi erau mici, adulţii nu considerau pregătirea lor o prioritate, aşa cum e percepută astăzi. Peste copilăria bunicilor s-au ţesut pânze de păianjen, dar amintirile au ră- mas vii şi aşteaptă să fie istorisite. „Noi am dus-o greu, am prins războiul, nu ne ardea de jucării, nu ştiam ce sunt“, zâmbeş te amar Domniţa, 71 de ani. Îşi aminteşte cum obişnuia să confecţ ioneze singură păpuşi din resturi de cârpe. „Nu exista nici ciocolată!“, oftează bătrâna cu resemnare.

La fel ca jucăriile - câteva păpuşi chinezeşti sau ruseşti - puţine erau şi oportunităţile de a face ceva educativ şi distractiv. „Timp liber aveam din plin. În afară de câteva tabere la grădiniţă, nu-mi aduc amintre să fi existat altceva. Erau cercuri de pictură şi sport pentru pionieri, dar dintre prietenii mei nu mergea nimeni, aşa că nici eu nu am fost atrasă“, îşi aminteşte Veronica, o bucureşteancă în vârstă 31 de ani, care lucrează într-o multinaţională. Fetiţa ei de 6 ani ştie deja să scrie şi să mişte cursorul pe ecranul calculatorului.

Internauţi de la 7 ani

Amatori ai mouse-ului şi ecranului cu pixeli, la fel ca fetiţa Veronicăi, sunt sute de copii. La centrul ECDL din Capitală, cei mici învaţă de la profesioniş ti să folosească tastele, se familiarizează cu programele de bază şi cu navigarea pe internet. Prichindeii pot fi înscrişi de la 7 ani, dar uneori şi mai devreme, dacă ştiu să scrie.

„Putem să ne logăm? Nu merge userul! Dau submit?“, se aude neîncetat în sala de calculatoare. Tudor, un puşti de 14 ani, nu are stare cu niciun chip. A terminat primul tema dată de profesor şi, aştepându-i pe ceilalţi, a modificat de mai multe ori un text în Word, a schimbat interfaţa la e-mail şi şi-a descărcat un joc de pe internet. Spune că a învăţat singur, acasă, să lucreze la computer.

Şi Lucian ştia să lucreze dinainte. Pentru el, calculatorul e unul dintre cei mai buni prieteni, cu care îşi petrece câteva ore în fiecare zi.

Gimnastică la „Cireşarii“

Pe timpul vacanţei de vară, şi la sala de sport a Clubului „Cireşarii“ e zarvă mare. Aici răsună, de patru ori pe săptămână, acordurile muzicii pe care se antrenează grupul de gimnastică aerobică. Deşi nu se face sport de performanţă, vitrina din sală geme de trofee, cupe şi medalii câştigate de fete la diverse competiţii.

„Participă la concursuri şi spectacole, s-au împrietenit şi vin aici cu drag. Simt că fac ceva pentru ele şi pentru corpul lor“, spune profesoara Clara Dumitru.

„Am auzit de la o prietenă despre cursuri; aproape toate fetele de pe strada mea veneau aici, aşa că m-am decis să vin şi eu. Mergeam deja la cursul de pictură din cadrul clubului“, spune Ruxandra, care face gimnastică aerobică de trei ani.

Elena, cea mai mică „dansatoare“, are 9 ani. Îmbujorată din cauza efortului, dar cu ochii strălucind, mezina grupului spune hotărâtă că s-a decis: vrea să devină gimnastă şi să ajungă în echipa naţională. Izbucnesc toate în râs când Ancuţa mărturiseşte că ea ar vrea să se facă antrenoare sau agent FBI.

La Clubul „Cireşarii“, copiii pot participa, gratuit, nu numai la cursurile de gimnastică aerobică, dar şi la cele de informatică, fotbal, pictură, muzică uşoară, înot, dans modern şi popular, franceză, engleză, pian, tenis de câmp şi cultură civică.

"Fetele participă la concursuri şi spectacole, s-au împrietenit şi vin aici cu drag. Simt că fac ceva pentru ele şi pentru corpul lor.", Clara Dumitru, profesoară de gimnastică aerobică la Clubul „Cireşarii“

PENTRU PĂRINŢI

Lăsaţi-le loc de joc!

Cursurile colective îi ajută pe copii să relaţioneze de mici, să se disciplineze şi să acumuleze cunoştinţe la vârsta la care memoria funcţionează cel mai bine. Sunt voci care condamnă însă această tendinţă de a grăbi procesul de învăţare, spunând că cei mici îşi pierd copilăria. Clişeul cel mai cunoscut e cel al adulţilor frustraţi, care îşi terorizează copiii obligându-i să înveţe cât mai mult şi mai repede. „80% din creierul unui copil se dezvoltă până la vârsta de 6-7 ani, de aceea, cea mai mare investiţie în educaţia lui ar trebui făcută în această perioadă“, spune Domnica Petrovai, psihoterapeut cognitiv/comportamental, preşedinte al Asociaţiei de Psihologia Copilului şi Adolescentului din România. Cluburile frecventate de copii sau meditaţiile la care îi duc părinţii, spune Petrovai, trebuie să reprezinte un context de învăţare, în care copilul capătă anumite deprinderi, şi nu un scop în sine. Cu toate acestea, psihologul avertizează că există şi riscul supraaglomerării micuţilor. E obligatoriu ca aceştia să aibă zilnic la dispoziţie timp liber în care să înveţe să se joace sau să gestioneze singuri plictiseala.

CREATORII DE POVEŞTI

„Scufiţa roşie e de copii mici!“

În fiecare săptămână, piticii Capitalei dau viaţă poveştilor la Casa de Cultură „Nicolae Bălcescu“, din sectorul 4. Învaţă să confecţioneze origami şi păpuşi de aţă, să modeleze din plastilină şi baloane. „Cei mai mulţi copii sunt singuri la părinţi, iar aici au ocazia să se împrietenească şi să înveţe să se integreze în colectivitate“, spune profesoara Maria Ene. În foişorul răcoros din curte, copiii dezbat democratic alegerea unei poveşti pentru care să construiască personajele şi decorul. Selecţia nu e însă uşoară. „Nu vreţi Scufiţa Roşie?“, îi întreabă o mămică. „Nuuuu! E urâtă şi e de copii mici!“, răspund lezaţi puştii de 5-6 ani. Nici „Motanul Încălţat“ nu are mai mult succes. La un moment dat se împart în grupuri: fetiţele vor „Degeţica“, băieţeii preferă un film de groază. Până la urmă, aleg „Jack şi vrejul de fasole“. Fiecare ia în primire un personaj căruia îi dă viaţă din linguri de lemn, materiale textile şi acuarele. Proiectul ajunge întrun punct critic: băiatul care trebuie să-l confecţioneze pe vrăjitorul din poveste începe să plângă. În inocenţa lor, copiii refuză să-i dea viaţă personajului negativ. Aşa că, pentru prima oară, Jack îşi va continua aventurile într-o poveste ideală, fără vrăjitor.

PE POANTE

Baletul, opţiunea părinţilor rafinaţi

Pentru părinţii amatori de operă şi balet, Studioul „Giuliana“ e loc de întâlnire de două ori pe săptămână. Nu au voie să asiste la curs, aşa că, înarmaţi cu cărţi şi ziare, aşteaptă pe hol să se termine ora şi să le ia acasă pe micile „lebede“. Când, din sală se aude câte un ţipăt de copil, toţi se reped la geamuri. În sală, zgâtii de 4-6 ani, îmbrăcate în roz, îşi întind mânuţele şi urmează şovăitor, dar cu voioşie, indicaţiile profesoarei Mariana Marinescu. „Ţine braţele ca o prinţesă! Aşa, spatele drept!“ Balerină a Operei Naţionale, profesoara recunoaş te că lucrul cu copiii nu e simplu. „Trebuie urmăriţi şi stimulaţi în permanenţă. Mai ales că, la 4 ani, se plictisesc repede“. Are de înfruntat adesea şi orgoliul părinţilor care vor să vadă progrese de la o zi la alta: „A fost chiar un caz în care un tătic şi-a recomandat fetiţa prin abilităţile deosebite la dansul de manele“. „Motivele pentru care aleg baletul sunt diverse: fetiţele văd balerine la televizor şi vor să poarte şi ele tu-tu. Alţi părinţi îşi aduc copiii pentru a descoperi dacă au talent, pentru a face ceva frumos în timpul liber“, spune Doru Rizescu, de la Sudioul „Giuliana“, unde cursurile costă 100 lei pe lună.

POLIGLOŢII

Limbile străine, „the sooner, the better“

Deviza centrului Berlitz este că niciodată nu e prea devreme să înveţi o limbă străină. Aici, prichindeii pot studia, de la profesori vorbitori nativi, limbile engleză, franceză, spaniolă, germană şi italiană. Copiii sunt obligaţi să se descurce numai în limba pe care o studiază. Chiar dacă „elevii“ au 4-5 ani şi abia ştiu să vorbească, cursurile sunt concepute aşa încât să folosească şi să dezvolte, în paralel cu învăţarea limbii, abilităţi secundare: studiul e însoţit de cântece şi de jocuri. Copiii de 4-6 ani învaţă să salute, să identifice animale şi obiecte şi să numere. Cei mai măricei pot ajunge să stăpânească limba engleză la un nivel funcţional, care acoperă majoritatea situaţiilor cotidiene. O lecţie costă 10 euro, la această sumă adăugându-se taxa de înscriere, de 20 euro, şi costul materialelor de curs. Părintele cu un copil poliglot la vârstă fragedă e, potrivit directorului Berlitz, Ioana Flangea, o persoană „middle class“ care foloseşte limbile străine la serviciu şi îşi doreşte ca micuţul să nu aibă handicapul necunoaşterii lor. „Poate nu toţi lucrează în multinaţionale, dar ştiu că astăzi nu se poate fără limbi străine şi «the sooner, the better», concluzionează Flangea.