Profesor de fizică într-un oraş din România, Marian Bostan a decis, acum câţiva ani, să înceapă o viaţă nouă în Canada. A emigrat împtreună cu soţia, iar în acest moment este inginer în aeronautică. Cea mai mare reuşită a familiei Bostan departe de ţară este copilul, care a primit şansa la viaţă prin simplul fapt că s-a născut într-un spital canadian. Românul nu regretă decizia de a emigra şi este de părere că a fost singura şansă prin intermediul căreia a reuşit să se realizeze din punct de vedere financiar. În opinia acestuia, românii din Canada au marele avantaj că sunt mult mai isteţi şi ar trebui să ştie să se "vândă" mai bine angajatorilor, întrucât au un mare potenţial.

Evenimentul Zilei: Ce ocupaţie aveaţi în România înainte de a emigra în Canada? Marian Bostan: Eram profesor la un liceu de provincie. Am decis să plec din România 25 % din motive economice, din cauza salariului mic. Un alt motiv a fost pierderea speranţei. Eram de meserie inginer fizician şi nu credeam că am vreo şansă cu meseria asta în România.

Îmi pierdeam timpul într-un liceu de provincie şi simţeam că pot mai mult, că vreau mai mult de la viaţă. Nu vroiam să mă plafonez. Vroiam să ies de acolo. Nu ştiu, poate dacă aş fi lucrat într-un oraş mai mare din România, poate alta ar fi fost situaţia. Deşi nu prea cred.

Plecarea mea a fost influenţată în proporţie de 50% de sila, scârba, lehamitea de tot ceea ce se întâmpla în ţară. Veneau la putere unii, plecau alţii, dar de fapt erau aceiaşi. Nu cred că are rost să vă mai dau detalii. Ştiţi cum era. De fapt, şi acum e la fel. Nu s-a schimbat nimic, numai preţurile şi maşinile.

Cât este de dificil pentru un emigrant român să se integreze în Canada? E foarte greu să găseşti un loc de muncă înainte de a ajunge în Canada. Aşa că nu am avut nimic organizat din ţară. În plus, atunci când am ajuns noi aici, eu şi soţia, era după evenimentele de la 11 septembrie. Economia era în recesiune, nu se găsea chiar atât de uşor de lucru.

La fel de important pentru noi a fost faptul că un verişor se stabilise în Canada din 1994. El ne-a ajutat foarte mult la început. Pentru noi lucururile au început să intre în normalitate după trei ani. Am cumpărat o casă, soţia mea avea un job bun, eu la fel. Acum eu sunt inspector în aeronautică, iar soţia mea este profesoară de limba franceză. Bizar, nu, pentru un emigrant să te înveţe limba maternă?

De ce aţi ales Canada ca destinaţie finală?  Decizia noastră a fost influenţată de faptul că această ţară are procesul de emigrare cel mai scurt şi pentru că aveam deja un văr stabilit aici. Etapele premergătoare au fost dificile pentru că în momentul în care am aplicat prima oară, meseria de profesor nu era pe lista meseriilor căutate. Eu asta lucram în România şi nu puteam să spun că sunt inginer. Abia la a doua aplicaţie am reuşit să fim selecţionaţi şi au durat cam un  an şi jumătate formalităţile.

Care au fost cele mai dificile momente? Nu putem să spunem că am avut momente foarte dificile. Cel mai dificil moment probabil a fost când a trebuiat să mă decid ceea vreau să fac aici. Nu vroiam să practic în niciun caz meseria de profesor. iar în altceva nu aveam experianţă. Trebuia să mă decid ce vreau să fac. Ceva care să-mi placă şi să aducă şi ceva bani dacă se putea.

Cum aţi fost privit ca imigrant român în acea societate nouă pentru dumneavoastră? Nu am simţit din partea colegilor de serviciu un comportament diferit pentru că eram român. Poate de şefi, pentru că le este puţin cam frică de noi, românii. Aceasta este  opinia mea personale. Noi suntem isteţi, şmecheri chiar, şi canadienilor le este frică să nu le luam joburile. Românii se adapteaze foarte repede, chiar dace nu cunosc job-ul pe care trebuie se îl facă. Învaţă foarte repede. De aceea, cred că au un pic de teamă faţă de noi.

Problema este că nu ştim să ne "vindem" calităţile. Suntem fricoşi, suspicioşi, la un interviu nu ştim să dăm totul din noi. Cunosc mulţi români cu diplome de master, doctorat, care aranjează marfă în raft la magazine, pentru că nu ştiu să se vândă! Nu ştiu să-şi etaleze ceea ce ştiu. Şi unii au multe cunoştinţe în comparaţie cu cei de pe aici. Dar cunosc şi români care au ajuns informaticieni bine plătiţi aici, deşi în România nu avut nicio tangenţă cu informatică.

Care este cea mai mare reuşită obţinută în Canada? Copilul care s-a născut aici. A fost o naştere foarte dificilă şi nu cred că avea vreo şansă să trăiască dacă se năştea într-un spital orăşenesc din România.

Ce vă mai leagă de România? Părinţii şi familia fratelui meu. În rest mai nimic. Când am plecat nu aveam nimic. Acum am casă, maşină, un job bun şi perspective. Mă mai gandesc din când în când la strada pe care am copilărit. Iar cel mai mare regret al meu este că nu îmi pot aduce definitiv părinţii. Nu vor să-şi părăsească casa lor.

Aţi regretat decizia de a emigra? Nu, niciodată. Regret că nu am emigrat mai devreme. Dacă făceam facultatea aici cred că era mai bine. Am un prieten venit aici din 1990, care îmi spune mereu că dacă eram născuţi aici acum eram miniştri în cabinetul Harper. E un pic de grandomanie în ceea ce spune el, dar cred că are dreptate puţin. Sunt atâtea oportunităţi pentru cei născuţi aici, încât numai proştii nu reuşesc.

V-aţi întoarce în România? Nu avem nici un gand să ne întorcem. Poate dacă lucrurile ar merge foarte prost aici, din cauza preţului petrolului, a recesiunii din SUA, etc., am încerca să căutam de muncă în Franţa sau Anglia. În România nu prea am avea ce să facem, eu sunt cu aeronautica, iar în România nu prea se mai fac avioane. Soţia mea nu cred că ar mai vrea să fie profesoară în România. Am putea să ne reprofilăm sau să intrăm în politică, dar acolo trebuie să nu ai scrupule şi nu prea cred că putem. Oricum, nu ştiu dacă mai sunt locuri de politicieni în România.

Cum vă menţineţi legătura cu comunitatea românească? Aici, un rol important ăl joacă biserica. Bisericile din Montreal sunt polii magnetici care atrag românii unii către alţii. Cred că este singurul loc în care ne întâlnim mai mulţi români la un loc. Mai sunt meciurile de fotbal şi box, spectacolele şi picnicurile.

Ce recomandaţi românilor care vor să emigreze? Îi sfătuiesc să se gândească foarte bine înaintea pasului pe care îl fac. Depinde foarte mult de situaţia pe care o au în România. Pentru noi era foarte simplu, nu aveam nimic, deci a fost foarte uşor să ne adaptăm la "nimic". Pentru că ăsta e adevărul.

Când ajungi aici nu ai nimic, eşti "nimic". O iei de la zero! Aveam doar 1.000 dolari în buzunar, dar eram pregătit să muncesc orice. Alţii vin acum cu 10.000 de euro pe care îi cheltuiesc în câteva luni şi apoi se plâng că e rău în Canada. Am înţeles că sunt joburi de 1.000-1.500 de euro în Bucureşti. Persoana care face banii ăştia în România ar trebui să se gândească de două ori înainte de a emigra.

Aici salariile sunt mai mici ca în Europa. Până ajungi să fac 1.500 de euro cash, dacă ajungi vreodată, ai nevoie de mulţi ani la dispoziţie. Dar dacă într-adevăr îţi e scârbă de ceea ce se întâmplă în Romania şi eşti pregătit să o iei de la zero, trebuie să uiţi că ai 20.000 de euro în buzunar şi că ai fost manager în Romania. Atunci e ok în Canada.