Preşedintele a izbucnit ieri în lacrimi la inaugurarea "Casei României".
Traian Băsescu a participat ieri la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing. Acest lucru s-a întâmplat seara. Până atunci însă a avut o zi plină. Principalul moment la care a luat parte primul om al statului a fost inaugurarea „Casei României“ de la Beijing, la sediul ambasadei. Unde a avut din nou o izbucnire emoţională, care a amintit de celebrul „Dragă Stolo...“ din toamna lui 2004, când Theodor Stolojan s-a retras din cursa prezidenţială deschizându-i lui Băsescu drumul către Cotroceni. Ţinut în aer de Bush
Preşedintele a ajuns joi seară în China, alături de soţie şi de foste glorii ale sportului românesc. Nu fără peripeţii. Aeronava a aşteptat minute bune în aer, pentru că prioritate la aterizare a avut George W. Bush, preşedintele Statelor Unite ale Americii. Acesta şi-a început aventura chineză cu un discurs îngrijorat despre situaţia drepturilor omului din China, susţinând libertatea de expresie: „Credem ferm că societăţile care permit libertatea de exprimare a ideilor tind să fie cele mai prospere şi cele mai paşnice“.
Înainte să meargă la ambasadă, Băsescu s-a întâlnit cu omologul său chinez, Hu Jintao. L-a vizitat cu un detaşament de forţă al sportului românesc: Nadia Comăneci, Mariana Bitang, Elisabeta Lipă.
Ce i-a spus Hu Jintao nu mai poate fi un mister. Presa chineză de ieri era era plină de cuvintele preşedintelui Republicii Populare, care era mulţumit că ţara sa şi-a respectat „toate angajamentele luate la oferirea Olimpiadei“ şi a „reiterat“ ideea că Beijingul „e în măsură să ofere aer de bună calitate“, poporul său fiind pentru „o Olimpiadă verde“. Mulţumiri lui Mao şi Marx
Avem de-a face cu o presă specială, într-o ţară în care columnistul principalului jurnal de limbă engleză din Beijing, „China Daily“, un oarecare domn Rana, îi este recunoscător lui Mao pentru ideile generoase care restituie sportul maselor. Sport care în varianta sa „comunist-superioară“ nu mai e „privilegiul clasei conducătoare“.
Articol care, apelând la Marx, sugerează să mulţumim muncitorilor pentru tot: pentru autostrăzi, pentru Satul Olimpic, pentru cum arată Beijingul bine pregătit de JO.
DE CE NU STĂ MAI MULT
„Rostul meu e acasă, la inundaţii“ La sosirea lui Băsescu, ambasada era demult gătită ca o adolescentă în seara primului bal. „Casa României“ înseamnă, de fapt, un hol imens populat de tablourile marilor campioni (în forfota generală, cel cu Maricica Puică a alunecat de pe perete), imagini în slide-show (una dintre ele înfăţişând galeria echipei de fotbal Dinamo luminată de torţele, altfel ilegale, de pe stadioanele din România). „Românii sunt oameni decenţi“
„Casa României“ mai înseamnă şi un etaj dedicat culturii româneşti, cu exponate de excepţie care înfăţişează sporturi tradiţionale sau produse de artizanat specifice. Băsescu a pus ochii pe un costum din zona Oaşului. La sfârşitul turului prin mini- „Muzeul Satului“, impresionat de oalele văzute, a declarat: „O să afle toată lumea că românii sunt oameni decenţi, curaţi, care îşi iubesc meseriile, meşteşugurile“. „Am auzit că ne dau de băut!“
Discursul prezidenţial a virat, inevitabil, catre sport: „Ţinem pumnii cu toţii sportivilor noştri, români. Nu contează neapărat medaliile. Ele aduc glorie, dar contează şi lupta. Nimic nu e mai înălţător decât un sportiv epuizat, dar fericit, învingător. Aici este singurul loc unde în prezent România e în competiţie cu lumea.
Susţinătorul cel mai important al vostru, al sportivilor, este poporul român. Aveţi 22 de milioane de suporteri, care vă transmit gândurile lor bune“, a spus Băsescu. Atunci când a venit vorba de popor, lui Băsescu i-au dat lacrimile. S-a stăpânit greu, vorbind în continuare aproape ca în campanii. Preşedintele a explicat de ce stă doar o zi la Beijing, astăzi urmând să se întoarcă acasă: „Nu e cel mai bun moment, cu inundaţiile, cu o ţară în dificultate, pentru că sunt probleme mari. După festivitatea de deschidere, la care am venit din respect pentru cei 16.000 de sportivi care vor fi în competiţie, rostul meu nu mai e aici. Locul meu e acasă, deşi aş fi vrut să văd naţionala de handbal în meciul cu Kazahstanul, aş fi vrut să o văd pe Alina Dumitru la judo, care are şanse de medalie din prima zi“. Băsescu şi-a terminat speech-ul într-o cu totul altă notă decât cea de la debut: „Am înţeles că ne dau să bem! E bine, deşi pe căldurile astea nu merge decât apă...“
CE I-A SPUS BĂSESCU LUI HU JINTAO „Nadia, Lipă şi Bitang au câştigat mai multe medalii decât se decernează aici!“ Mereu pe fugă, Băsescu şi-a găsit timp să dezvăluie ce anume a discutat cu omologul său chinez. La întâlnirea cu Hu Jintao, „Băse“ a venit cu un detaşament de foste glorii, în frunte cu Nadia Comăneci şi Elisabeta Lipă. EVZ: Merge sloganul „Să concuraţi bine!“ la Olimpiadă? Traian Băsescu: Mie îmi sună bine dacă sportivii vor face performanţă, dacă vor aduce puncte, medalii. Clasarea în primii şase e foarte importantă la toate sporturile pentru că aduce puncte. De ce aţi mers cu foste glorii ale sportului la întâlnirea cu Hu Jintao, să-i arătaţi ce forţă e România? (râde) Exact. Dincolo de discuţiile politice, el a zis că se bucură că Nadia sau Lipă sunt cu mine, că nu mai concurează. Eu i-am spus că Lipă, Bitang, Comăneci au împreună mai multe medalii decât se decernează la toată Olimpiada asta. Sunt primele Jocuri Olimpice la care asistaţi pe viu? Da, e prima oară când merg la deschidere. Vreau să le transmit un mesaj sportivilor: că 22 de milioane de români sunt cu gândul alături de ei, că îi susţin, că tot ce fac ei pe pistele de atletism, în bazinele de înot, în sălile de gimnastică e meritul lor. Noi nu putem decât să le ţinem pumnii, iar eu să-i aştept la Cotroceni, la sfârşit. Ce au făcut ei este deja extaordinar: să te califici la o Olimpiadă în secolul XXI e deja o mare performanţă. Vor avea sportivii probleme la întoarcerea pe Otopeni, la detectorul de medalii? (râde): Nici vorbă, aurul, argintul şi bronzul sunt permise şi chiar aşteptate când vii de la Jocurile Olimpice.
DELEGAŢIE. Nadia Comăneci şi Ion Ţiriac au fost ieri oamenii preşedintelui Corespondenţă din Beijing