"Bombe biologice" de zece milioane de euro

"Bombe biologice" de zece milioane de euro

Jumătate din toaletele mobile din Capitală, deşi achitate de primărie, au fost scoase din uz. Cele care au rămas sunt de evitat.

Toaletele ecologice din Capitală sunt un adevărat pericol la adresa sănătăţii populaţiei, atenţionează doctorul Cristian Magherescu, inspector-şef al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din cadrul Primăriei Capitalei (PMB). Deşi instalarea lor pe o perioadă de patru ani îi costă pe bucureşteni aproape zece milioane de euro, primăria şi firma cu care aceasta a prelungit contractul în primăvară, SC Comex Rom SRL, se contrazic când vine vorba de obligaţiile stipulate în acte. Stabilită rămâne însă suma pe care o va încasa SC Comex Rom SRL, respectiv 35.981.206,52 de lei, adică aproape zece milioane de euro.

Closetele automate, numai pe hârtie

Pentru cele circa 2,5 milioane de euro, pe care primăria le plăteşte pe un an societăţii comerciale, bucureştenii ar trebui să dispună, conform contractului, de 600 de toalete mobile, 30 de closete pentru persoanele cu dizabilităţi şi 50 de toalete automate. Primăria susţine că, la ora actuală, sunt amplasate în oraş toate toaletele incluse în contract, cu excepţia a 46 de closete automatizate. Altceva spun însă cei de la Comex Rom SRL.

Potrivit directorului firmei, Andrei Popovici, peste jumătate din „cutiile“ ecologice mobile au fost ridicate, iar pentru persoanele cu dizabilităţi sunt amplasate numai 29 de closete „în majoritatea parcurilor mari din Capitală“, aşa cum se arată într-o înştiinţare a societăţii comerciale, semnată de directorul tehnic, Marian Dumitru. El spune că, printre locurile de promenadă unde se pot întâlni closetele speciale, se numără parcurile Herăstrău, Cişmigiu, IOR, Carol, Tineretului şi Morarilor.

În ceea ce priveşte toaletele automate, Popovici susţine că, în prezent, funcţionează numai patru: una în Parcul IOR, alta în faţa Primăriei Sectorului 2, în Strada Chiristigiilor, o a treia în zona Casei de Pensii din Vitan şi încă una, în Piaţa Charles de Gaulle. El recunoaşte însă că acestea nu pot fi utilizate tot timpul, din cauza lipsei de electricitate sau de apă.

Bolile transmisibile, „cadou“ de la primărie

Closetele „de urgenţă“ sunt adevă- rate „bombe biologice“, semnalează însă şeful DSP, Cristian Magherescu. În calitate de doctor şi inspector, el sfătuieşte populaţia nu numai să evite să le folosească, dar „să le ocolească de la o sută de metri“. Magherescu susţine că acestea sunt surse inepuizabile de boli transmisibile, întrucât nu oferă oamenilor posibilitatea de a se spăla sau şterge pe mâini, după ce le-au folosit.

Pe de altă parte, Andrei Popovici consideră că toaletele au ajuns „bombe biologice“ din cauza comportamentului populaţiei. Acelaşi lucru îl susţine şi viceprimarul Răzvan Murgeanu, care a constatat, pe teren, că oamenii mai au probleme în ceea ce priveşte igiena.

SCUMPĂ, DA’ BUNĂ

40.000 de euro, o toaletă automatizată

Toaletele mobile au fost ridicate pentru a fi înlocuite cu cele automate, explică Andrei Popovici lipsa lor din Capitală. Potrivit directorului, o bună parte dintre closete au fost vandalizate. Societatea a primit autorizaţie pentru alte toalete de acest tip. Primele vor fi amplasate în zona Lujerului, în Piaţa Muncii şi lângă Policlinica Titan. Popovici spune că, până la finele lunii iulie, vor fi zece astfel de minuni în oraş, iar la 15 septembrie numărul lor se va dubla. El speră ca într-un an-doi să rămână cu circa 350 de toalete de plastic şi să mărească numărul WC-urilor automate la 60-70.

De altfel, asta era şi ceea ce i-ar fi propus Videanu, când a prelungit contractul. Răzvan Murgeanu, viceprimarul în subordinea căruia se află şi Direcţia Utilităţi Publice (ce se ocupă de problema toaletelor publice), contrazice planurile pe care le prezintă Andrei Popovici. Murgeanu susţine că toaletele automate „sunt puţin cam scumpe pentru ceea ce-şi permite primăria“. Comparativ, o toaletă automatizată costă 40.000 de euro, iar una simplă, din plastic, numai 1.000-1.200 de euro.

PĂCĂLIT? Videanu a prelungit pe patru ani contractul toaletelor cu promisiunea că acestea se vor schimba în WC-uri „inteligente“

Ne puteți urmări și pe Google News