Cotidianul "Evenimentul zilei" a fost singurul ziar care a urmărit pas cu pas povestea Florinei, fetiţa de 11 ani care a mers să avorteze în Marea Britanie, dupa ce a fost violată de unchiul ei şi a rămas însărcinată.

Reporterul EVZ, Mihaela Năftănăilă, povesteşte prin ce aventuri a trecut timp de 10 zile, cât s-a aflat la Londra, alături de Florina şi de mama acesteia, Lacramiora.

O mie de lire pentru cleaning

A doua zi, după micul dejun, plec din Croydon către Wembley, unde am găsit un alt hotel în care să stau. În staţia de metrou, aud o fată vorbind româneşte la telefon. După ce îşi termină convorbirea, o abordez. “Bună! Ce faci?”, o întreb eu. Ea tresare. Nu se aştepta să îi vorbesc româneşte. Suntem cam de aceeaşi vârstă şi ne împrietenim repede. Îmi spune că este din Satu Mare , că a venit la Londra de aproape cinci ani, pentur a lucra ca ospătar, însă nu îi place. „Tot ca ospătară am lucrat şi acasă, dar nu rămâneam cu mai mult de opt milioane pe lună. Nici casă nu puteam să îmi iau. Partea proastă este că acum divorţez de soţ, fiindcă nu ne mai înţelegem”, îmi mărturiseşte ea.

Două americance, o irlandeză şi un cuplu de asiatici la Marie Stopes

Pe la 12.00 după-amiaza, mă întâlnesc cu Roxana, Lăcrămiora şi Florina, în apropiere de Marie Stopes, clinica în care urma să i se facă Florinei intervenţia. Dimineaţă, fuseseră la prima consultaţie, iar Florina făcuse primele analize medicale. Stăm de vorbă într-un parc din apropierea clinicii, până pe la 16.30, când era programată întâlnirea cu chirurgul, John Spencer, unul dintre cei mai experimentaţi specialişti. Mergem toate trei către clinică. Cât discută ele cu chirurgul, le aştept în recepţie. Sunt uimtă de câte femei din alte ţări vin la clinică. În aproximativ trei ore petrecute la clinică am întâlnit două americance, o irlandeză şi un cuplu de asiatici.

Semne că intervenţia se amână

Roxana iese de la consultaţie cu veşti bune, dar şi cu altele proaste. “Florina este bine, însă mâine (n.r. marţi) trebuie să mai venim o dată la clinică pentru hârţoage, consiliere psihologică, discuţii cu asistenţii sociali, juriştii şi cu cei de la poliţie. Fiecare se vrea protejat de lege”, îmi explică Roxana. Nu mi-a plăcut cum a sunat asta şi presimteam că vom intra în prelungiri.  Aşa a şi fost. Intervenţia a fost amânată pentru vineri, aşa că am schimbat biletele de avion.  

Florina este plimbată între spitale

Joi urmează alte veşti proaste: intervenţia nu se mai poate face la Marie Stopes pentru ca nu au anestezist pediatru. Fetiţa va merge într-un spital public, Kings College Hospital, situat pe Denmark Hill. Adica în partea de sud, de unde abia mă mutasem. Fetiţa trebuia să faca un nou set de analize şi ecografii, chirurgul stabilit pentru intervenţie era altul, iar pe Roxana o lasaseră nervii că fata este plimbată de la o clinică la alta şi zicea ca nu mai vrea sa audă decât un singru cuvânt: „Vineri !”. Din cauza asta cu greu mai răspundea la telefon.

Păţanii pe trecerea de pietoni

Intru pe internet, aflu adresa spitalului, apoi accesez un site care îmi configurează traseul până la King’s College (http://www.tfl.gov.uk/). Este mult prea alambicat ce îmi descrie calculatorul, aşa că pun mâna pe telefon şi sun la spital. “Sunt turist, am o problemă medicală şi circul numai cu metroul. La ce staţie trebuie să cobor ca să ajung la dumneavoastră?”, întreb eu. Mi se răspunde că nu se poate ajunge doar  cu metroul şi sunt sfătuită cum să combin autobuzele. Mă enervează la culme. Vreau să ajung cu metroul cât mai aproape de spital, aşa ca îmi fac singură un traseu.

Iau metroul până la gara Euston, din centrul Londrei şi acolo mai întreb un ofiţer de informaţii de la ghişeu. Cel care îmi răspunde locuieşte aproape de King’s College, aşa că îmi dă informaţii precise. şi îmi arată pe hartă cel mai scurt drum. Într-adevăr, am nevoie şi de autobuz, aşa că după ce ies din subteran, merg în staţie şi aştept 185-ul. Din păcate, îl iau in directia opusă, pentru că aşa mi se părea firesc.

Când cobor din autobuz, dau să traversez strada, dar sunt cam nervoasă şi nu mă asigur corect. Deşi masinile vin din dreapta, eu mă uit în stânga. Şi dacă tot era să mă calce maşina, fac o poză la locul faptei, cu însemenele de pe asfalt, „Look left” şi „Look right”. Un şofer strigă la mine: „You should look at the road!”.

Un spital cu florărie şi magazin de cadouri

Ajung în sfârşit la spital, dar aflu ca Florina tocmai a terminat de făcut analizele şi a plecat spre casă, împreună cu mama ei şi cu Roxana. Nu-mi ramâne decât să fac o vizita în spital şi să îl caut pe director pentru a aranja un intreviu cu chirurgul care urma să facăa intervenţia a doua zi. De afară, spitalul nu pare cine ştie ce: o clădire mare, care îmi aduce aminte de spitalul Fundeni din Bucureşti. Înăuntru, atmosfera este foarte plăcută.

La parter gasesc o hartă pe culori, cu toate departamentele spitalului, un restaurant, un bufet, o sală de asteptare, o farmacie, o florărie, un magazin de cadouri, un supermarket. Aş putea să îl trec pe lista obiectivelor turistice vizitate la Londra. Îmi cumpăr apă şi nişte banane, iar după ce mănânc îmi continuu plimbarea prin spital. Merg să arunc un ochi acolo unde se fac testele de sânge, iar într-un laborator zăresc o negresă care toarnă o substanţă în nişte eprubete. Îmi vine să îi fac poze, dar sunt nevoită să mă abţin.

Merg şi la etaj, unde se afla pediatria. Descopăr un loc de joacă petnru copii, apoi nu mai ştiu încotro să mă îndrept. Un bărbat mă întreaba ce caut. “Ginecologia. Ştiţi cumva unde este?”, îi zic eu.

La telefon cu directorul de comunicare de la King’s

Ajung într-o altă aripă a spitalului şi mă hotărăsc să cer informaţii la una dintre recepţii. Le spun că sunt jurnalist în Romania şi că doresc să iau legatura cu un ofiţer de presă pentru a realiza un interviu cu un medic din spital. Ofer o carte de vizită, iar cei de la recepţie îmi fac legatura cu Mark Graver, directorul de comunicare al spitalului. Este foarte amabil şi îmi explică ce procedură trebuie să urmez. “Timite-mi un e-mail în care să îmi specifici ce doreşti. Asigură-te că până mâine vei obţine acordul mamei fetiţei şi îl voi întreba pe medicul implicat în interventie dacă doreşte să staţi de vorbă”, îmi sugferează el.

Plec din spital, dar la momentul nepotrivit. Afară începuse să plouă cu “câini si pisici”, cum zice englezul, iar eu purtam doar un tricou subţire.

Pat cu telecomandă şi asistente grijulii

Vineri, am ajuns la spital în jurul orei nouă dimineaţa. Florina scăpase déja de prima etapa a intervenţiei, aşa ca am însoţit-o la salonul 12 A, de la etajul 2, din zona numită “Katherine Monk”. Baia luceste de curăţenie, patul are telecomandă, iar asistentele ne întreabă dacă dorim cafea sau ceai. Sunt foarte grijulii şi îi explică Florinei care vor fi reacţiile organismului său în urmatoarele ore. Sunt uimită să vad un spital de stat atât de curat şi personal medical amabil.

Mi-a placut la Covent Garden

Sâmbata şi duminica am vreme să descopăr oraşul şi să îmi vizitez verişoara stabilită la Londra. Oamenii din metrou nu mi se mai par atât de chinuiti ca în primele zile, mă simt foarte relaxată, casele arată nobil, iar cu vremea deja m-am obinuit. Îmi place răcoarea, iar pe strădutele de lângă Covent Garden, m-aş plimba ore în şir.

Sper să ajung şi în vacanţă la Londra!

VEZI ŞI:

AVENTURI LA LONDRA: Prima zi în capitala Angliei m-a dezamăgit