Ministrul de externe, Lazăr Comănescu, a efectuat ieri prima sa vizită oficială în Republica Moldova de la preluarea conducerii diplomaţiei române.
La Chişinău, el s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Voronin, cu premierul Zimaida Greceanî i, cu ministrul de externe, Andrei Stratan, şi cu preşedintele parlamentului, Marian Lupu.
Ministrul român şi omologul său, Andrei Stratan, au vizitat noul sediu modernizat al secţiei consulare a ambasadei române de la Chişinău, unde funcţionează 15 ghişee pentru preluarea cererilor de vize. În cadrul vizitei, Stratan a declarat că Moldova este dispusă să reia discuţiile cu partea română referitoare la deschiderea de noi consulate, la Cahul şi Bălţi. Negocierile au fost suspendate în cursul anului trecut, pe fondul deprecierii relaţiilor bilaterale.
Sprijin pentru integrarea în UE
În discuţiile cu oficialii de peste Prut, Lazăr Comănescu a reiterat faptul că România va sprijini, prin experienţa sa, integrarea Republicii Moldova în UE. S-a mai convenit ca Ministerele de Externe din cele două ţări să continue negocierile pentru încheierea Tratatului Politic de Bază şi a Tratatului de Frontieră. Ministrul român a fost informat de oficialii moldoveni cu privire la ultimii paşi ai procesului de soluţionare a diferendului transnistrean. În urmă cu câteva zile, ministrul moldovean al reîntregirii, Vasile Şova, a anunţat că autorităţile de la Chişinău au oferit Transnistriei statutul de republică cu propria Constituţie, în cadrul Republicii Moldova. Oficialii de la Tiraspol nu au răspuns acestei oferte.