Senatorii francezi au eliminat aseară amendamentul introdus de deputaţi în cadrul reformei instituţiilor statului, care prevedea obligativitatea organizării unui referendum pentru eventuala aderare a Turciei la UE, relatează ediţia electronică a "Le Monde".
Toate partidele parlamentare, cu excepţia comuniştilor, au denunţat ca "ofensator" şi "discriminatoriu" acest amendament la adresa Turciei, considerată "ţară aliată şi prietenă". Amendamentul a fost eliminat cu 297 de voturi pentru şi 7 împotrivă.
Astfel că, senatorii au revenit astfel la forma iniţială a textului de lege, eliminând organizarea automată a unui referendum pentru orice viitoare extindere. Preşedintele francez este cel care va alege între ratificarea parlamentară şi cea prin referendum a oricărei noi aderări la UE.
Sub presiunea mai multor deputaţi ai majorităţii (UMP, dreapta), Adunarea Naţională franceză adopta la 27 mai în primă lectură un amendament care stabilea organizarea obligatorie a unui referendum pentru ratificarea unui tratat de aderare la UE al unei ţări a cărei populaţie reprezintă peste 5% din populaţia totală a Uniunii - caz care privea în special Turcia.
(11:45)