Celebrul scriitor născut în România, stabilit de decenii în Statele Unite, face, pentru EVZ, bilanţul existenţei sale zbuciumate. El s-a întors în ţară pentru a-şi lansa la Bookfest cartea „Prof pe drum“.

EVZ: Despre ce este vorba în noul dumneavoastră roman, editat de Curtea Veche şi lansat la Bookfest, „Prof pe drum“? Andrei Codrescu: Nu-i roman: este povestea unei călătorii în maşină din anul 1991, cu scopul să găsesc mici comunităţi bazate pe comunism religios sau hipiot, după falimentul comunismului de stat în România. Am luat cu mine un fotograf, David Graham, şi un operator cu camera de film, Jean de Segonzac. Filmul „Road Scholar“ a câştigat Premiul Peabody pentru versiunea televizată, iar cartea „Road Scholar“, cu fotografii de David Graham, a fost satisfăcător controversată, fiindcă le-am explicat americanilor o Americă pe care nu o cunoşteau. Acum au şansa s-o cunoască şi românii, în traducerea superbă a Ioanei Avădani, cu fotografiile originale. Am găsit un titlu care încrucişează „Pe Drum“ al lui Jack Kerouac cu Prof/Praf, ca-n „l-am făcut praf pe prof“.

Cum a apărut ideea unei serii de autor la Editura Curtea Veche? De ce aţi abandonat corabia Poliromului pentru a deveni un autor Curtea Veche? N-am abandonat Poliromul: ei îmi publică două cărţi de eseuri. Seria de la Curtea Veche o să le introducă românilor alte cărţi, unele mai vechi, unele încă nescrise.

Ideea unei cărţi inedite pe an înseamnă o obligativitate de a o preda editurii? Editura vă oferă un stipendiu în avans? Nu, dar e o idee bună. M-ar motiva.

După atâţia ani de la plecarea din ţară, vă încearcă vreodată sentimente de nostalgie? Care ar fi asemănările şi diferenţele între România ideală lăsată în urmă (de-atunci sau de-acum) şi America reală, în care vă desfăşuraţi activitatea? M-am lepădat de nostalgie în 28 decembrie 1989, când m-am întors să fac reportaje despre „rivoluţia“ voastră dada (dada sau dadaism - importantă mişcare literară de avangardă, iniţiată de evreul de origine română Tristan Tzara în Elveţia, caracterizată prin lipsa totală a sensului - n. red.). Am găsit Sibiul şi Bucureştiul exact la fel de mohorâte cum erau când am plecat în 1965. De atunci m-am întors în aproape fiecare an să observ metamorfozele rapid de uluitoare: în 2008 nu-mi vine să cred că-i acelaşi loc. Am impresia că-s în sala de mese la clasa I din vaporul Titanic, dar îmi dau seama că-s numai în balonul Europa al Baronului Münchhausen. Am o predicţie: Europa de Vest o să se mute în Europa de Est. Londra e deja mai ieftină decât Praga. München e mai ieftin decât Bucureştiul. Nostalgia o s-o aibă vesticii: o să fie nostalgici după comunism, când se trăia bine la ei. România ideală există în viitor, cea reală tot în viitor. Există o Românie în trecut? N-am nicio idee. America nu are memorie, deci nici nostalgie.

„Iobăgia secolului 21“

Vă consideraţi cel mai cunoscut român din SUA, în primul rând datorită emisiunii dv. de radio, foarte populară? Eu mă consider cel mai anonim român din America, da’-s bine cunoscut ca american.

Unde v-a prins uraganul Katrina? Cum arată New Orleansul după drama de acum trei ani? Aţi putea comenta acest dezastru inimaginabil într-o carte de literatură? Cartea mea despre Katrina şi New Orleansul pierdut se cheamă „New Orleans, Mon Amour: Twenty Years of Writing from the City“ şi a apărut în 2006 la Editura Algonquin, în engleză, iar la Polirom în 2007, în româna dnei Avădani. În 2005, cu o săptămână înainte de uragan, am terminat un interviu cu teologul timişorean Robert Lazu, intitulat „Miracol şi Catastrofă“ (Editura Hartman, 2006). Această discuţie despre „catastrofe“ şi „miracole“ de tot genul a fost prima mea carte scrisă în româneşte, în 30 de ani. De atunci, am scris un poem lung în colaborare cu poeta clujeancă Ruxandra Cesereanu, care se cheamă „Submarinul Iertat“, publicat de Editura Brumar, cu o prefaţă de Mircea Cărtărescu. Acum, o dată pe an, sunt scriitor român c-un scriitor american interior. Restul anului sunt scriitor american c-un „inner Romanian“ (român în interior).

Excesul de sexualitate din unele dintre cărţile dv. provine dintr-o experienţă prea bogată, care se cere împărtăşită, sau este pur şi simplu un clenci, un knack pentru a atrage cititorul, într-o manieră care este considerată trendy? Care exces de sexualitate? Dv. sunteţi călugăr?

Ce subiecte vor trata noile dv. cărţi/romane care vor apărea la Editura Curtea Veche? Iobăgia secolului 21.

CV

Premiat cu Ovidiu

Născut în România, la Sibiu, Andrei Codrescu trăieşte actualmente în Statele Unite ale Americii, la New Orleans. Predă literatură engleză şi comparată la Louisiana State University, Baton Rouge, în calitate de McCurdy Distinguished Professor, unde editează revista on-line „Exquisite Corpse: a Journal of Letters & Life“.

Premii:

> Premiul National Endowment for the Arts pentru poezie şi activitate editorială > Premiul Ovidiu > Premiul România Radio Cultural (pentru „Submarinul Iertat“, cu Ruxandra Cesereanu) > Premiul pentru Literatură al Fundaţiei Culturale Române > Premiul pentru Libertatea de Expresie, decernat de ACLU (American Civil Liberties Union)

VITEZĂ ŞI VOLAN

„Drumurile nu mai sunt adevărate“

Cartea „Prof pe drum“ este povestea unei călătorii iniţiatice de la Est la Vest, urmărind calea trasată de un secol de imigranţii Americii.

Deoarece, potrivit autorului, „America ultimului deceniu este un loc complicat. Pantofii ne vin din Italia. Maşinile din Japonia. Patrioţii noştri vin din Germania nazistă. Imigranţii cumpără caddy-uri (Cadillacuri). Românii predau engleza americanilor. Şi banii sunt de tot rahatul“.

A fi pe drum - pe drumul lui Andrei Codrescu - înseamnă nu numai descrierea pliurilor unei Americi mai puţin cunoscute, dar şi încercarea dramatică de a-ţi demonstra că eşti încă viu şi conexat la real: „Drumurile nu mai sunt adevărate. Toate drumurile sunt azi metafore despre drumuri. Majoritatea oamenilor preferă să stea acasă. În casele lor, se îndoapă cu clişee despre drumuri, cât să nu mai simtă că s-au oprit din mişcare. Numai morţii nu se mai mişcă, şi majoritatea oamenilor nu ar vrea să fie morţi. Azi, toată lumea trăieşte din televiziune, care îi dă iluzia că se află în altă parte, pretutindeni şi nicăieri“.

A fi pe drum înseamnă pentru perspicacele transilvan cu halou de Woody Allen o mare realizare, aceea de a nu mai fi în maşină, de a merge pe jos, de a vedea lumea şi a te raporta la ea.

Însă interesul major al cărţii rezidă în prezentarea unei Americi care nu se vede la CNN. Un veritabil muzeu de senzaţie. Luaţi loc în fotolii şi urmăriţi filmul. „America a fost creată ca locul unde să poţi fugi de sentimentalismele ucigaşe ale lumilor vechi - ceea ce nu înseamnă că trebuie să uitaţi frumuseţ ile culturilor voastre. Dimpotrivă. Cu cât mai mari şi mai mândre sunt diferenţele culturale pe care le aduceţi, cu atât mai mare va fi succesul vostru. America se schimbă cu fiecare nou cetăţean“.