Gene Hackman renunţă la actorie | VIDEO

Gene Hackman renunţă la actorie | VIDEO

Câştigător a două premii Oscar şi considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Gene Hackman a declarat într-un interviu pentru Reuters că a renunţat la actorie, urmând să se dedice exclusiv scrisului.

Starul în vârstă de 78 de ani spune că s-a "reinventat" ca scriitor.

Hackman şi scriitorul Daniel Lenihan au publicat recent cel de-al treilea roman al lor, un thriller din timpul războiului civil, "Escape from Andersonville".

În interviul acordat Reuters, Gene a declarat: "Nu am organizat nicio conferinţă de presă pentru a-mi anunţa retragerea, dar da, am renunţat la actorie. Mi s-a spus în ultimii ani să nu zic asta, în cazul în care ar fi apărut vreu rol minunat, dar nu mai vreau cu adevărat să joc".

Întrebat dacă îi lipseşte jocul, veteranul actor a răspuns: "Da, îmi lipseşte. Îmi lipseşte actul de a juca în sine şi asta este ceea ce am făcut vreme de aproape 60 de ani şi chiar mi-a plăcut. Însă domeniul este foarte stresant. Compromisurile pe care trebuie să le faci în filme sunt parte a bestiei şi am ajuns într-un moment în care pur şi simplu nu mai vreau să fac asta".

Hackman a mai spus că îi place scrisul pentru că îi place "singurătatea actului. În anumite puncte este similar actoriei, dar este mai personal şi simt că am mai mult control asupra a ceea ce încerc să spun şi să fac". "Nu ştiu dacă îmi place scrisul mai mult decât actoria, este pur şi simplu diferit. Îl găsesc relaxant şi încurajator", a mai spus actorul.              Actorul a fost distins cu două premii Oscar, pentru partiturile din filmele "Filiera Franceză" şi "Necruţătorul", şi a mai fost nominalizat la aceleaşi distincţii pentru rolurile din lungmetrajele "Bonnie şi Clyde", "I Never Sang for My Father" şi "Mississippi în flăcări".

Printre romanele scrise împreună cu Daniel Lenihan se numără şi "Wake of the Perdido Star".

HOOSIERS

(16:43)

Ne puteți urmări și pe Google News