Între recordurile ante-competiţie, unul aparţine românilor: Florentin Petre este cel mai scund fotbalist de la turneu.
La un turneu final al Campionatului European sau al Cupei Mondiale, cifrele sunt peste tot. Pe tabelă, pe tricourile jucătorilor, în statistici. În final, după ce emoţiile vor dispărea, iar ecoul mulţimilor uluite de ratările incredibile sau răsturnă rile senzaţionale de scor se va stinge, vor rămâne - bineînţeles - cifrele seci. Generaţiile următoare vor şti atât: X a câştigat titlul, Y a pierdut în finală. Ceilalţi vor trece, treptat, în uitare. Aşadar, cifre:
> Două perechi de fraţi vor fi prezente în Austria şi Elveţia. Aleksei şi Vasili Berezuţki vor apăra culorile Rusiei, iar Niko şi Robert Kovaci - pe cele ale Croaţiei. > 2,02 metri măsoară atacantul ceh Jan Koller, cel mai înalt jucător de la turneul final. „Piticii“ sunt românul Florentin Petre şi turcul Karadeniz, cu câte 1,67 metri. > 3 este numărul antrenorilor olandezi prezenţi la turneul final. Guus Hiddink va conduce Rusia, Leo Beenhakker a calificat Polonia pentru prima oară la Campionatul European, iar Marco van Basten va sta pe banca tehnică a batavilor. > 10 jucători de la echipa franceză Olympique Lyon şi tot atâţia de la gruparea elenă Panathinaikos Atena sunt în cele 16 loturi. Acestea sunt echipele care au dat cei mai mulţi fotbalişti la Euro. Următoarele pe listă sunt Bayern München şi Galatasaray, cu câte nouă jucători. > 21 de jucători dintre cei 23 aflaţi în lotul Croaţiei evoluează în campionate străine. Naţionala cu cei mai puţini stranieri este Rusia. Ivan Saenko, unicul jucător adus de peste hotare de Hiddink, este legitimat la echipa germană FC Nürnberg. În Grupa C, a României, Italia are cei mai puţini fotbalişti care joacă la grupări din afara ţării: 4. Olanda are 14 stranieri, Franţa şi România - câte 12. > 23 de milioane de euro este suma pe care o poate încasa viitoarea campioană europeană, dacă va câştiga toate cele trei partide din faza grupelor. Tineri şi bătrâni > 27 de ani este media de vârstă a celor 368 de fotbalişti care vor evolua în Austria şi Elveţia. Cei mai bătrâni sunt portarii, a căror medie de vârstă este de 28,8 ani, iar cei mai tineri sunt atacanţii - 26,2 ani. Lotul cel mai îmbătrânit este cel al Italiei (29 de ani), ruşii fiind cei mai tineri, cu o medie de 25,6 ani. > 69 de ani este vârsta lui Luis Aragones. Selecţionerul Spaniei este cel mai bătrân antrenor de la Euro 2008. La polul opus se află Slaven Bilici, tehnicianul Croaţiei, care are 39 de ani. > 26 de fotbalişti îşi vor sărbători ziua în timpul competiţiei, între 7 şi 29 iunie. Primul dintre ei este fundaşul croat Hrvoje Vejici: 31 de ani pe 8 iunie. 4.000 de euro costă fiecare gol marcat > 110 posturi de televiziune vor transmite meciurile de la Europene în 76 de ţări ale lumii. > 4.000 de euro vor fi dedicaţi unor cauze nobile pentru fiecare gol marcat la Euro 2008. Banii vor fi vărsaţi de UEFA în cadrul unei acţiuni umanitare, denumită „Un gol pentru Crucea Roşie“. > 5.000 de steaguri cu însemnele competiţiei au fost distribuite în oraşul Innsbruck, pentru ca locuitorii să le atârne la geamurile locuinţelor. > 9.400 de jurnalişti sunt acreditaţi pentru turneul final. De asemenea, 5.000 de persoane sunt lucrători voluntari pe perioada competiţiei. > 21.400 de camere au fost rezervate în 408 hoteluri (220 în Austria şi 188 în Elveţia). > 1.050.000 de bilete au fost vândute pentru cele 31 de partide care se vor desfăşura între 7 şi 29 iunie. Francezul Thuram, cel mai selecţionat fotbalist > 1 minut şi 8 secunde reprezintă cea mai rapidă deschidere de scor din istoria Campionatului European. Performanţa a fost reuşită în 2004 de rusul Dimitri Kiricenko în meciul cu Grecia. > 2 sunt jucătorii care au participat la cele mai multe faze finale ale Campionatului European şi ale Cupei Mondiale. Francezul Lilian Thuram şi italianul Alessandro Del Piero au fost prezenţi la Euro 1996, 2000 şi 2004 şi la Mondialele din 1998, 2002 şi 2006. > 139 de selecţii are fundaşul Lilian Thuram, fiind astfel jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate cu echipa naţională dintre toţi fotbaliştii care vor lua parte la competiţia din Austria şi Elveţia. > 14 goluri a marcat Franţa în 1984, înregistrând astfel cel mai bun atac la un European. „Cocoşii“ au izbutit atunci o medie de 2,8 goluri pe meci (au disputat doar cinci jocuri). Cea mai bună apărare a fost cea a naţionalelor din fosta URSS (1960), Italia (1968) şi RF Germania (1972), care au primit un singur gol.