DOCTOR EVZ: Regimul adecvat, după excese alimentare

DOCTOR EVZ: Regimul adecvat, după excese alimentare

Vă răspunde Remus Lupu, medic de familie.

Angie, 22 de ani, Bucureşti: Două zile la rând, am mâncat multe alimente bogate în grăsimi şi acum mă doare stomacul. Ce medicamente să iau şi care ar trebui să fie regimul pentru următoarele zile, astfel încât să îmi revin la normal? Pentru tulburări de digestie trebuie să luaţi Mezym (un amestec de enzime care ajută la digestia grăsimilor). Sunt potrivite şi Festalul, Colebilul sau Redigestul. Toate vă ajută să digeraţi grăsimile. Pentru balonări, vă recomand cărbunele medicinal. Pe viitor, vă sfătuiesc să nu mai faceţi excese, iar în următoarele zile mulţumiţi-vă cu legume, fructe, carne de peşte, de pui, de vită (slabă), lactate degresate şi ceaiuri. Claudiu, 32 de ani, Bucureşti: Uneori, mă doare foarte rău capul. Evit să iau pastile, fiindcă ştiu că sunt periculoase pentru stomac. Mă trezesc şi a doua zi tot cu durere de cap. În cazul acesta este mai bine să iau medicamente? Care sunt cel mai puţin periculoase? Durerile de cap reprezintă unul dintre cele mai grele diagnostice medicale. Uneori este nevoie şi de ORL-ist, şi de oftalmolog, şi de neurolog pentru a descoperi cauzele acesteia. Până ajungeţi la medic, luaţi un antialgic, care mai scade din durere. Algocalminul, antinevralgicul, paracetamolul nu afectează major mucoasa gastrică. Sunt eficiente şi antiinflamatoarele gastroselective - Etoricoxib (Arcoxia), Nimesulid (Nimesil, Aulin), Celicoxib (Celebrex).

Ne puteți urmări și pe Google News