Năstase îl preţuieşte pe Iacobov

Năstase îl preţuieşte pe Iacobov

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a declarat, astăzi, la Târgu Mureş, că revenirea lui Corneliu Iacobov în politică este potrivită mai ales că nu mai există niciun fel de problemă ca acesta să se implice în viaţa publică după ce instanţele au decis că e nevinovat în dosarul RAFO.

"Eu îl preţuiesc pe Corneliu Iacobov. Ştiu că a fost hărţuit de-a lungul timpului, atâta timp cât RAFO nu se transforma într-o jucărie pe care oamenii liberalilor, apoi ai PD, sprijiniţi de domnul Stolojan. RAFO a reprezentat o altă temă de critică în campania electorală din partea lui Traian Băsescu”, a argumentat Năstase susţinearea pentru Iacobov.

Liderul social-democrat a adăugat că acum nu mai stă nimic în calea implicării lui Iacobov în politică.

"S-a încercat demonizarea lui Iacobov, el a devenit o ţintă şi din punct de vedere politic. Acum, Iacobov este într-o situaţie în care vrea să spună ceva şi pe plan politic, după ce instanţele au arătat că nu i se poate reproşa nimic. Colegii lui de la Bacău vor judeca cum este mai bine să procedeze”, a declarat liderul PSD.

Corneliu Iacobov a declarat, luni, că doreşte să revină în politică la cel mai înalt nivel. "De azi, candidez la Consiliul Judeţean al PSD Bacău şi central. De asemenea, îmi depun candidatura pentru un loc în Parlamentul României şi viaţa mea va lua o nouă cotitură. Consider că am o voce care poate transmite ce doreşte Bacăul. Mă consider legitim să candidez în Parlament şi în partid pentru că am fost director de campanie electorală în 2000 şi 2004 şi am câştigat", a declarat Iacobov.

Reintru în politică pentru că vreau să fim o ţară normală. Împreună cu ceilalţi lideri PSD din Moldova vrem ca aceasta să fie un fief PSD, aşa cum a mai fost", a continuat Iacobov după ce a fost achitat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, în dosarul Rafo Oneşti. Decizia, însă, decizia nu este definitivă.

Pe 4 noiembrie 2005, omul de afaceri a fost acuzat de spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.

(15:22)

Ne puteți urmări și pe Google News