Etilotestul, direct la bar

Etilotestul, direct la bar

Etilotestele ar putea deveni obligatorii, începând cu această vară, pentru francezii care părăsesc barurile şi cafenelele deschise până noaptea târziu, scrie AFP.

Aceasta este intenţia ministrului francez al ecologiei, Jean-Louis Borloo, care a pus la punct un plan, împreună cu ministrul sănătăţii, Roselyne Bachelot.   Proiectul, care urma să fie prezentat ieri în consiliul de miniştri de la Paris, are scopul de a preveni accidentele auto petrecute din cauza consumului excesiv de alcool al şoferilor. „Vom prezenta un decret care vizează obligativitatea etilotestelor în cadrul barurilor deschise până la 2.00 a.m., astfel ca fiecare să îşi poată verifica nivelul (alcoolemia - n.r.) la plecare“, a precizat Borloo, pentru televiziunea France 2. „Sper ca, din această vară, testul să fie obligatoriu în toate aceste stabilimente“, a adăugat oficialul francez, care nu a oferit alte detalii despre condiţiile de desfăşurare ale respectivelor teste. Potrivit ministrului ecologiei, 350 de cafenele şi baruri din întreaga ţară au introdus deja, într-o fază experimentală, etilotestele

Ne puteți urmări și pe Google News