Presa epocii staliniste.
Propaganda se străduia să prezinte comunismul drept orânduirea cea mai avansată şi cea mai eficientă. Modelul care trebuia urmat era cel impus de Moscova. Drept urmare, presa prezenta cu precădere imagini luminoase din „realităţile“ sovietice.
„Moskvici“, un fel de „Volkswagen“ rusesc
Până mai acum câţiva ani, pe Bd. Tineretului, aproape de capătul dinspre Liceul „Gh. Şincai“, zăcea epava ciuruită de rugină a unui „Moskvici 408“, relicvă a epocii de glorie a industriei sovietice. Alături de celebrele automobile „Volga“ şi „Pobeda“, autoturismele „Moskvici“ au stăpânit piaţa românească până când Ceauşescu a decis construirea Uzinelor „Dacia“ de la Piteşti. Maşinile ruseşti erau urâte, grele şi mari consumatoare de combustibil, dar românii nu aveau de ales.
Zahăr pe cartelă
Povestea cu „Moskviciul“ care costa doar 6.000 de ruble era valabilă numai în Uniunea Sovietică, dacă o fi fost şi acolo! În România, legăturile cu „poporul frate de la Răsărit“ aveau consecinţe dureroase. Sutele de garnituri de tren încărcate cu produse agroalimentare ce plecau spre Uniunea Sovietică în contul datoriei de război au creat mari probleme la Bucureşti. Ţara noastră, care cu doar câţiva ani mai înainte fusese „grânarul Europei“, acum nu mai era în stare să îşi hrănească propriii cetăţeni.
„Ministerul Comerţului şi Alimentaţiei, Direcţia Comercială a Municipiului Bucureşti, aduce la cunoştinţă că, luni 14 Februarie 1949, începe distribuirea zahărului pe lunile Februarie şi Martie 1949, pentru populaţia Capitalei deţinătoare de cartele de alimente tip A.B.B1 C. D1 şi D2, pe baza bonului de zahăr pe luna Februarie şi Martie a.c. din cartela de alimente pe trim 1/949.
Raţiile cuvenite populaţiei Capitalei deţinătoare de cartele sunt următoarele: Cartela tip A. câte 2.000 grame lunar; Cartela tip B.1. câte 1.500 grame lunar; Cartela B. câte 1.250 grame lunar; Cartela C. câte 750 grame lunar; Cartela D1 câte 500 grame lunar; Cartela D2 câte 1.000 grame lunar.“ Statul reglementa până şi cantităţile de zahăr necesare la îndulcirea ceaiului în cantine.
„Cantinele ce servesc ceai salariaţilor pe luna Februarie şi Martie a.c. vor face o adresă în care vor specifica la ce efectiv se serveşte ceaiul, menţionând numărul carnetului de alimente ce-l posedă. Adresa o vor prezenta Sindicatului respectiv spre avizare, depunând-o apoi la Direcţia Comercială a Municipiului, Serviciul Aprovizionării, până cel mai târziu la 10 Martie a.c." („Scânteia“, sâmbătă, 12 februarie 1949)
„No comment!“
Recomandările noastre
