AVAS le dă investitorilor FNI bani cu pipeta

AVAS le dă investitorilor FNI bani cu pipeta

Păgubiţii înscrişi în Asociaţia Naţională a Investitorilor Fondului Naţional de Investiţii (ANI FNI) pot solicita returnarea banilor aferenţi cheltuielilor de judecată din dosarul FNI, direct de la Asociaţie.

Şi asta după ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a anunţat că a efectuat, în 26 martie, plata a 1,88 de milioane de lei către Asociaţia Naţională a Investitorilor FNI. Banii reprezintă însă doar o mică parte din suma totală pe care AVAS este obligată, legal, să o plătească investitorilor, şi care se ridică la cel puţin 400 de milioane de lei.

Concret, păgubiţii pot spera, de acum, în returnarea banilor aferenţi cheltuielilor de judecată direct de la ANI FNI. Şansele pentru majoritatea dintre aceştia sunt însă extrem de mici, în condiţiile în care, până la sfârşitul lui 2008, AVAS mai are de plătit întreaga diferenţă până la suma totală, calculată de magistraţi. Cu alte cuvinte, până la 31 decembrie 2008, AVAS ar mai avea de achitat păgubiţilor FNI aproximativ 395 de milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News