Maia, Împărăteasa Rusiei, la Naţional

Maia, Împărăteasa Rusiei, la Naţional

„Ecaterina cea Mare“, regizată de Cornel Todea, îi aduce pe scenă pe actorii Maia Morgenstern şi Ştefan Iordache.

Cea mai temută şi desfrânată împărăteasă a Rusiei vine la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), într-o satiră cu accente burleşti, care va avea premiera oficială la sfârşitul acestei săptămâni. Fermecătoarea Ecaterina a II-a va prinde viaţă pe scena Naţionalului, graţie actriţei Maia Morgenstern, în timp ce în rolul groaznicului general Potemkin publicul îl va descoperi pe uluitorul Ştefan Iordache.

Piesa „Ecaterina cea Mare“, scrisă de George Bernard Shaw, este regizată de Cornel Todea şi se joacă în premieră pe ţară duminică, 20 aprilie.

Spectacolul pune în scenă Rusia anului 1776, când, la poarta curţii imperiale, bate căpitanul englez Charles Edstaston. Vrea să dea ochii cu împărăteasa. Cum nu se poate altfel, trebuie să obţină acordul prinţului Potemkin, cel mai influent bărbat din viaţa temutei Ecaterina cea Mare. Întâlnirea la nivel înalt, dintre Ecaterina şi Edstaston, se lasă cu scântei, cu umor şi scene senzuale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Folclor rusesc pe muzica lui Alifantis

Un spectacol hăzos, care oglindeş te lumea intrigilor de curte şi a iubirilor frivole, „Ecaterina cea Mare“ este o comedie cu ritm şi măsură, cu nerv şi neprevăzut, „totul într-o cheie a bunului-gust“, potrivit regizorului Cornel Todea. Timp de 90 de minute (fără pauză), amatorii de teatru se vor delecta cu felii decupate din vieţile oamenilor puternici, plini de vicii şi capricii.

Ca bonus, pe lângă jocul actoricesc, publicul va primi şi minirecitaluri marca Ştefan Iordache: actorul va interpreta refrene inspirate din folclorul rusesc, compuse de Nicu Alifantis, parafrazând poezii potrivite situaţiilor din piesă.

Cornel Todea mixează regizoral o lume dezbinată, brutală, de un pitoresc dus la exotism - Rusia, cu rigoarea şi rafinamentul - mărci înregistrate englezeşti. Amestecul de succes se reflectă şi în distribuţ ie: cot la cot cu experimentaţ ii joacă actori tineri, precum Silviu Biriş (Charles Edstaston), Ana Macovei (Claire), Mihai Calotă (Narîşkin) sau Florin Lăzărescu (Sergentul).

Încântat de Ştefan Iordache, „interpretul de excepţie al unuia dintre cele mai pitoreşti personaje din toată dramaturgia lui Bernard Shaw“, şi de Maia Morgenstern, cea mai potrivită în rolul senzualei împărătese a Rusiei, regizorul Todea s-a arătat entuziasmat şi de echipa de „juniori“ a TNB.

Premiera-eveniment „Ecaterina cea Mare“ va avea loc la Sala Amfiteatru, duminică seara, la ora 19.00. Biletele de intrare costă 10, 23 şi 28 de lei.