Documentar italian despre Maramures, prezentat la Venetia

Documentar italian despre Maramures, prezentat la Venetia

Un alt eveniment gazduit de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica zilele acestea este si prezetarea documentarului „Viata si Paste in Maramures”. Realizat de Duccio Pugliese, pelicula va fi vizionata astazi, 2 aprilie, la Palatul Correr din Venetia.

Conform comunicatului de presa lansat de Institutut, "acesta are o durata de circa 90 de minute si ilustreaza viata cotidiana in timpul saptamanii premergatoare Pastelui, in cateva sate din Maramures: Sapanta, Breb, Surdesti, Campulung la Tisa, Plopis, Budesti, Remeti, caracterizate de o puternica amprenta traditionala in arhitectura si in traditii. Realizatorii si-au propus sa participe cu acest film documentar despre Maramures la selectiile festivalurilor de gen din Romania si Italia si sa il ofere universitatilor italiene si lectoratelor de limba si civilizatia romana din Italia."

Duccio Pugliese, realizatorul filmului, este absolvent al Universitatii din Trieste, specialitatea istoria Europei Orientale. Jurnalist la Antenna 3 (Trieste) si fotograf freelance, se numara printre fondatorii grupului de productii video “Dallemeneallete” de la Portogruaro.

Filmografie: - “La ragazza del mio amico” (1997) - “Mendoza!” (1999) - “Toc toc, occupato” (2001) - “Cici e Ciribiri: i Romeni dell'Istria” (2001) - “La passeggiata del Sig. Gatto di Riomaggiore” (2007).

Ne puteți urmări și pe Google News