Noul preşedinte cubanez, Raul Castro, îşi va asuma responsabilităţ ile funcţiei, dar nu va ezita să-i ceară părerea fostului comandant suprem Fidel Castro în deciziile majore.
Ales în funcţie duminică seară de Adunarea Naţională, pentru un mandat de cinci ani, Raul Castro a demonstrat clar în discursul susţinut în faţa forului legislativ că fratele său Fidel este departe de a-şi fi pierdut influenţa. „Îmi asum responsabilitatea care mi-a fost încredinţată cu o convingere (...) Comandantul şef al revoluţiei cubaneze este unic. Fidel este Fidel. (...) Este de neînlocuit“, a spus Raul Castro. El a soliciat apoi Adunării să-i permită să-l consulte pe Fidel Castro în privinţa deciziilor legate de apărare, politică externă şi dezvoltare economică, iar propunerea a fost adoptată imediat în unanimitate, cu aplauze. Schimbarea, doar potenţială Odată cu alegerea lui Raul Castro, Occidentul, mai ales administraţia de la Washington, se aşteaptă la democratizarea regimului monolitic din Cuba. O primă etapă sperată de vestici ar fi eliberarea a circa 240 de deţinuţi politici. De altfel, responsabilul Departamentului de Stat american, Tom Shannon, însărcinat cu problemele Americii Latine, a declarat că alegerea lui Raul lasă să se întrevadă o „potenţială schimbare“ în Cuba. Relaţiile dintre cele două părţi rămân totuşi tensionate. După ce secretarul de stat Condoleezza Rice a vorbit despre „moştenirea a cinci decenii de tiranie“ în Cuba, Raul Castro a precizat că „a luat notă de declaraţiile injurioase şi deschis intervenţioniste ale imperiului (SUA) şi ale unora dintre apropiaţii săi“.