Adrian Năstase a fost ales vineri în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Revenit în conducerea partidului, Năstase vorbeşte despre evoluţia acestei formaţiuni politice şi despre planurile sale de viitor.
EVZ: Care va fi rolul dumneavoastră în partid? Adrian Năstase: Am avut o întâlnire de dimineaţă. Sigur că există, pe de o parte, chestiunea formală, statutul partidului arată foarte clar rolul preşedintelui Consiliului Naţional, în special în ceea ce priveşte activitatea departamentelor, dar dincolo de aceste aspecte formale, într-o echipă întotdeauna există obiective tactice, activităţi concrete care pot să fie asumate de unul sau de altul. Am discutat astăzi despre agenda săptămânii viitoare, despre felul în care evoluează lucrurile în acest moment, despre posibilitatea unor alegeri parlamentare anticipate şi sigur că acestor chestiuni discutate cu ceilalţi colegi voi încerca să adaug şi punctul meu de vedere. Cu cine veţi colabora? Eu îmi propun să colaborez cu toţi colegii din conducerea partidului şi cred că lucrul acesta nu va fi foarte dificil. Sigur că va fi importantă legătura cu vicepreş edinţii, în primul rând cu preşedintele partidului, sigur, cu preşedintele de onoare, cu şefii departamentelor şi voi încerca fără îndoială să întăresc această dimensiune în ceea ce priveşte evaluarea guvernării şi proiectele de viitor, inclusiv în ceea ce priveşte un posibil program de guvernare. Toate aceste chestiuni desigur nu pot fi făcute decât în colaborare cu parlamentarii, cu preşedinţii organizaţ iilor şi cu membrii departamentelor. Care va fi primul lucru pe care îl veţi face în această calitate? Miercuri vom avea o întâlnire cu departamentele şi până atunci vreau să mă gândesc la ce anume ar reprezenta priorităţi pentru noi, la nivelul departamentelor, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare. Ce aţi fi făcut dacă aţi fi pierdut? Probabil că m-aş fi gândit în continuare la aceste lucruri şi, în măsura în care propunerea domnului preşedinte Iliescu era acceptată, probabil cu atât mai mult aş fi adus ideile mele în atenţia colegilor la întâlnirile săptămânale, nu neapărat în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional, dar ca membru al Biroului Permanent. Veţi face Congres? Eu am spus la un moment dat, răspunzând la o întrebare, care într-un fel se referea sau privea o eventuală transformare a Consiliului Naţional în Congres, că nu cred într-o astfel de posibilitate şi iată că am avut dreptate, iar pe de altă parte, am spus că dacă rezultatele la alegerile locale nu vor fi foarte bune, probabil că unii dintre colegi s-ar gândi la un Congres extraordinar pentru a pregăti o evoluţie mai bună la alegerile parlamentare viitoare. Desigur, dacă alegerile vor avea loc concomitent, locale şi parlamentare, chestiunea aceasta se pune în alţi termeni. Cum va evolua PSD la alegerile viitoare? Eu cred că bine, sunt premise acum pentru o întărire a forţei partidului şi sunt relativ optimist. Depinde de cât de mult ne vom implica, de cât de mult vom munci cu adevărat în cadrul partidului, de proiectele pe care le vom aduce în discuţia publică şi de purtătorii de mesaj pe care îi vom folosi. CARIERĂ Urcuşurile şi coborâşurile lui Adrian Năstase în PSD > Adrian Năstase a fost ministru de externe, premier, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi şef de partid. > Declinul a început în 2005, când a pierdut alegerile prezidenţiale. La Congresul din acelaşi an a renunţat să candideze la funcţia de preşedinte al partidului, dar a devenit preşedinte executiv. > Din cauza suspiciunilor de corupţie declanşate de scandalul „mătuşa Tamara“, în martie 2006, Adrian Năstase a fost forţat de colegii de partid să se autosuspende din funcţia de preşedinte executiv al PSD. > Vineri seară, acesta a revenit în conducerea partidului, fiind ales preşedinte al Consiliului Naţional.