Aproape 40% din cei peste cinci milioane de români care au mers la doctor în perioada 1 iulie-31 decembrie pentru control medical şi analize în cadrul Programului de evaluare a sănătăţii prezintă risc de diabet, boli cardiovasculare, afecţiuni oncologice, osteoporoză şi accident vascular cerebral.
Raportat la totalul populaţiei României (21.914.078 - potrivit evidenţei Institutului Naţional de Statistică), aproape 10 la sută prezintă riscurile indicate mai sus.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat că în primele şase luni ale programului au ajuns la medic 5.415.661 de persoane, adică 24,24 la sută din totalul populaţiei. Peste 11 la sută dintre cei evaluaţi, respectiv 597.778 de persoane, sunt neasiguraţi.
Din cei care au mers la medic în perioada 1 iulie - 31 decembrie, 2.125 963, respectiv 39,25% (reprezentând 9,7% din totalul populaţiei României) prezintă risc de îmbolnăvire, a mai spus Ciurchea.
Astfel, 29,26 la sută (1.584.674 de persoane) prezintă risc de îmbolnăvire prin diabet zaharat, cei mai mulţi fiind din judeţele Ilfov (50,13%), Prahova (45,78 %) şi Cluj (41,27%). La polul opus se situează populaţia judeţelor Vaslui (7,77 %) şi Dolj (9,73%). Alte 9,98 la sută (540.561) din persoanele evaluate prezintă riscul apariţiei unei afecţiuni cardiovasculare, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în judeţele Harghita (23,30%), Ilfov (6,61%), Prahova (15,57%) şi Teleorman (15,29%). În alte judeţe, ponderea riscului unei afecţiuni cardiovasculare este sub trei la sută din totalul persoanelor evaluate.
Aproape la fel de ridicat este şi riscul de îmbolnăvire printr-o afecţiune oncologică - 9,03 la sută din cei evaluaţi (493.245 de persoane). Cea mai mare pondere a riscului de boli oncologice a fost înregistrată în judeţele Ilfov (50,55 la sută), Prahova (35,20 la sută) şi Tulcea (23,62 la sută). Ponderea cea mai mică în privinţa riscului de boli oncologice a fost înregistrată în judeţele Botoşani (3,64 la sută), Brăila (3,75 la sută), Neamţ(3,76 la sută) şi Teleorman (3,91 la sută).
Pe următorul loc se situează riscul de osteoporoză, 4,87 la sută (264.257 de persoane) din cei evaluaţi în perioada analizată prezentând acest risc. Judeţele cu cel mai mare risc de osteoporoză sunt Harghita (27,44 la sută), Dolj (23,73 la sută) şi Bucureşti (23,52 la sută), iar riscul cel mai mic a fost înregistrat în judeţele Hunedoara (0,04 la sută), Brăila (0,06 la sută) şi Arad (0,09 la sută).
Riscul apariţiei unui accident vascular cerebral este de 4,46 la sută (241.663 persoane) din totalul celor evaluaţi în cadrul programului naţional. Ponderea cea mai crescută a riscului de accident vascular cerebral a fost înregistrată în judeţele Ilfov (25,74 la sută), Sibiu (22,85 la sută), Prahova (18,90 la sută), la polul opus fiind judeţele Brăila şi Hunedoara.
Preşedintele CNAS a precizat că primele concluzii după şase luni de derulare a programului indică faptul că această acţiune ajută oamenii să dobândească o cultură medicală, care presupune controale anuale, permite prevenirea îmbolnăvirilor (39,25% prezintă risc de îmbolnăvire) prin depistarea şi tratarea la timp, ajută la descoperirea unor boli rare.
În plus, neasiguraţii au şansa de a-şi face analizele gratuit, 11,03 la sută prezentându-se la medic în primele şase luni de program, a conchis preşedintele CNAS.
(15:25)