Moneda americana se va deprecia din nou, pe fondul intentiilor anuntate ale bancii centrale americane de a reduce in ianuarie dobanda de referinta.
Si 2008 va fi pentru dolarul american un an zbuciumat, sunt de parere analistii financiari citati de „Financial Times”. Exista, insa, si indicii conform carora moneda americana ar putea sa se aprecieze in noul an.
Deprecierea dolarului in 2007 a fost rezultatul mai multor factori: diferenta intre dobanzile din Statele Unite si cele din restul lumii, ingrijorarea privind „sanatatea” sistemului fiscal american si, nu in ultimul rand, declansarea crizei financiare din cauza prabusirii sectorului creditelor ipotecare cu risc ridicat.
Tot raul spre binele economiei americane, sustin unii analisti. O moneda nationala ieftina inseamna costuri mai mici pentru exportatorii americani. Se adauga aici si micsorarea dobanzii de referinta de catre US Federal Reserve (Fed), banca centrala americana, care va deprecia si mai mult dolarul. Toate acestea ajuta, cred analistii, la evitarea unei recesiuni economice in SUA, care ar trage dupa ea si celelalte economii mondiale, cu efecte grave.
Dolarul a scazut ieri cu 0,5a fata de euro, in prima zi de tranzactionare din 2008, din cauza faptului ca investitorii cred ca Rezerva Federala americana (Fed) va reduce din nou dobanda de referinta, in luna ianuarie, transmite Reuters. Reducerea de la 4,25a la 4a ar determina alinierea dobanzii de referinta din SUA cu cea din zona euro.
Depreciere fortata pentru euro
„Senzatia ca economia americana s-a decuplat de restul lumii a fost principalul motiv care a dus la declinul dolarului”, crede Hans Redeker, analist la banca BNP Paribas. El a adaugat insa ca, in 2008, acest sentiment nu va mai fi atat de puternic, ceea ce va duce la o apreciere a monedei americane.
Mai mult, cererea de produse din China se va reduce in 2008, pe masura ce guvernul chinez va fi nevoit sa lase moneda nationala, yuanul, sa se aprecieze. Daca nu vor face acest lucru, vor avea de-a face cu o inflatie puternica. Un yuan mai puternic va insemna costuri mai mari pentru exporturile din China.
Autoritatile europene trebuie, de asemenea, sa ia masuri pentru a opri aprecierea euro in raport cu dolarul, daca vor sa incurajeze cresterea economica. Principalele masuri care pot fi luate sunt, conform parerii analistilor, scaderea dobanzii de referinta si o politica expansionista a bancii centrale europene (BCE), care presupune infuzii repetate de euro in piata. Multe economii europene, precum Italia, Spania sau Franta, se simt deja „sufocate” de nivelul euro in raport cu dolarul. Analistii estimeaza ca euro ar trebui sa se deprecieze in curand cu circa 15a fata de dolar, pentru ca aceasta presiune sa scada.
Provocarile anului
In 2008, principala problema a marilor economii ale lumii va fi tinerea sub control a crizei izbucnite odata cu prabusirea sectorului creditelor ipotecare cu risc ridicat, informeaza „Financial Times”. Mai mult, o eventuala recesiune a economiei SUA va trage dupa ea si celelalte economii ale lumii. „Va fi grea si incercarea autoritatilor financiar-bancare din SUA si din Europa de a tine in frau rata inflatiei - principalul obiectiv de politica monetara”, crede Mihai Alexa, analist la societatea de investitii financiare SSIF Broker Cluj.
In Romania, in 2008, pe plan macroeconomic, ne putem astepta la o reasezare a economiei nationale pe fagasul normal, cu conditia ca politica fiscala a guvernului sa fie in ton cu cea a Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Ar putea fi atinse astfel obiectivele macroeconomice: crestere economica intre 5,5-6a si o inflatie de pana la 4,5a. Acest lucru e destul de dificil de realizat daca tinem cont ca 2008 este un an electoral, e de parere Mihai Alexa.