Vă puteţi culturaliza cu teatru, film cubanez şi carte

Vă puteţi culturaliza cu teatru, film cubanez şi carte

LUNI. Astăzi, puteţi începe cu Teatrul Naţional Radiofonic, văzut şi ascultat la Majestic.

„Insula cu amintiri“, piesa de teatru muzical făcută de Cornel Udrea pe muzica lui Ionel Tudor, vă aşteaptă cu Florin Piersic, Emilia Popescu, Adriana Trandafir şi Valentin Uritescu, în barul Hotelului Ramada Majestic, de la ora 11.00. Intrarea este liberă. Iar pe seară, daţi o fugă la Teatrul Studenţesc PODUL, unde veţi găsi, de la ora 19.00, o „Gară pentru noi“. E premieră, iar intrarea e liberă. MARŢI. Profitaţi de „Zilele Filmului Cubanez“ de la Cinemateca Union. Mâine-seară rulează „Lista de aşteptare“, o coproducţie Cuba- Spania-Mexic, din anul 2000. Comedia, regizată de Juan Carlos Tabio, îşi desfăşoară povestea în anul 1993. Biletul costă 10 lei, iar proiecţia va începe la 18.30. Filmele sunt cu dublaj în spaniolă şi subtitrare în limba română. MIERCURI. După-amiază „cu carte“ la Librăria Cărtureşti de lângă Cinema Patria. Chloé Delaume vine la Bucureşti pentru lansarea volumului „Locuiesc în televizor“. La ora 18.00, autoarea va vorbi despre „viaţa din TV“, alături de Radu Paraschivescu şi Cezar Paul-Bădescu. O puteţi urmări prin oraş, pentru că în zilele care urmează vor mai fi dezbateri şi lecturi din carte la Green Hours 22 Jazz Cafe, respectiv la Institutul Francez. Seara, la Teatrul Evreiesc de Stat, o puteţi vedea pe Maia Morgenstern în premiera pe ţară a piesei „Jocul regilor“, de Pavel Kohot. Spectacolul începe la ora 19.00. JOI. Seara de joi poate fi una agitată. În Big Mamou, pe Splaiul Independenţ ei, la numărul 2, e concert de punk-rock. De la ora 21.00, înarmaţi-vă cu energie şi chef de dans: Fingering Joanna încălzeşte atmosfera în club. Dacă totuşi aveţi chef de ceva mai liniştit, mergeţi, de la aceeaşi oră, la Green Hours. Acolo veţi avea parte de o seară de jazz cu Ati de Chile - percuţie, Sorin Romanescu - chitară, Răzvan Cojanu - bass şi Mandela - flaut. VINERI. Puteţi începe ziua ducându-vă copiii la o oră de cursuri de teatru prin improvizaţie, la Fundaţia Teatru Fără Frontiere, de pe Calea Victoriei. De la 9.30, micuţii sunt aşteptaţi „la lecţie“. Apoi, de la 18.30, la Opera Naţională, „Rigoletto“ vă aşteaptă pentru două ore de cultură adevărată. Spectacolul este în limba italiană. SÅMBĂTĂ. Iarăşi zi cu teatru. Pe Calea Victoriei, la Teatrul Act, vedeţi „Bash. O trilogie contemporană“, o piesă care adună trei drame personale ce formează un portret colectiv al societăţii şi al răului din ea. Piesa începe la ora 19.00, iar în distribuţie îi veţi vedea pe Mihai Călin, Ioana Flora, Vlad Zamfirescu şi Mihaela Sârbu. DUMINICĂ. „Live from Buena Vista - The Havana Lounge“. Distracţie cu dans la Sala Palatului cu cele mai sonore nume din muzica tradiţională cubaneză: Afro-Cuban All Stars, Buena Vista Social Club, Sierra Maesta şi Tropicana. După succesul concertului din mai anul trecut, The Havana Lounge îşi aşteaptă spectatorii şi duminică, la ora 20.00. Biletele se găsesc pe www.myticket.ro şi în magazinele Diverta. Preţurile diferă în funcţie de categorie: 60, 85, 100 şi 130 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News