Plăţile Sapard, deblocate

Plăţile Sapard, deblocate

Comisia Europeană a transmis azi o scrisoare autorităţilor române prin care anunţă deblocarea plăţilor SAPARD, în valoare de 170 milioane de euro, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Liviu Harbuz, pentru Mediafax.

Scrisoarea a fost transmisă preşedintelui, premierului şi ministrului Agriculturii.

Deblocarea fondurilor a fost determinată de corectarea deficienţelor semnalate de Comisia Europeană în sistemul de acordare fondurilor UE.

Autorităţile au oprit, în vara anului trecut, plăţile realizate prin programul SAPARD, ca urmare a deciziei CE de a stopa decontarea cheltuielilor, după ce a depistat deficienţe la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), care gestionează plăţile.

Comisia Europeană a cerut României să rezolve problemele, prin implementarea unui plan de acţiuni, reluarea decontării cheltuielilor fiind luată în considerare numai după confirmarea din partea unui auditor independent că deficienţele au fost soluţionate.

Ne puteți urmări și pe Google News