PARIS. Mecanismul UE de monitorizare a României şi Bulgariei riscă să „stigmatizeze” cele două ţări, favorizând suspiciunile altor state membre privind modul în care a a avut loc extinderea blocului comunitar, avertizează un raport prezentat Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului francez.
Senatorii cred că, în cazul în care Mecanismul de monitorizare va fi menţinut, acesta ar trebui să aibă criterii precise şi să pună accent mai mult pe cooperare. Raportul trece în revistă concluziile recentelor rapoarte ale Comisiei Europene privind situaţia din România şi Bulgaria, subliniind că trebuie evidenţiate progresele celor două ţări, deși sunt aşteptate şi rezultate concrete, în special în domeniul combaterii corupţiei la nivel înalt, reformării justiţiei și combaterii crimei organizate.