Rate sub 300 de euro pentru „Prima casă”

Rate sub 300 de euro pentru „Prima casă”

În condiţiile în care gradul de îndatorare va fi de 50% la majoritatea băncilor, la venituri de 550 de euro se acceptă o rată de 270 de euro. Rata pentru un credit de 50.000 de euro în programul „Prima casă” nu va fi mai mare de 300 de euro, spun oficialii implicaţi în proiect.

„Vom avea rate cuprinse între 200 şi 270 de euro la venituri de 500-550 de euro, dar acestea ar putea creşte de la o bancă la alta, deoarece diferă condiţiile de eligibilitate”, ne-a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare pentru IMM, în cadrul emisiunii televizate „Evenimentele zilei”.

Cu toate acestea, surprize s-ar putea să mai apară, mai ales când viitorul client se va duce pentru contractarea unui credit. Acest lucru este cauzat de faptul că unele bănci chestionate de EVZ, nu au dorit să-şi facă publice toate comisioanele. Lipsă de transparenţă Una dintre aceste bănci este chiar CEC Bank. Oficialii instituţiei ne-au tăiat scurt avântul, lăsându-ne să înţelegem că ar trebui să ne mulţumim doar cu informaţiile pe care ni le-au furnizat în comunicat. Dacă ar fi să luăm în calcul mai multe comisioane percepute de bănci, la unele din acestea rata ar putea depăşi 300 de euro/lunar.

Cea mai transparentă bancă, până la această oră, s-a dovedit a fi BCR, care a furnizat chiar şi o cifră a ratei calculate la dobândă cu care vor activa pe piaţă cu creditul în euro pentru „Prima casă”.

„Costurile se vor situa într-o plajă foarte îngustă, cu efecte aproape neglijabile în rată, dar diferenţa o vor face cu siguranţă calibrările scoringurilor băncilor calificate în acest program. Aceeaşi familie poate obţine sume diferite la două bănci care au aceleaşi costuri, dar condiţii diferite. Sau se poate califica la o bancă şi respinsă la o alta”, ne-a spus Anca Bidian, CEO Kiwi Finance. Locuinţele s-au scumpit deja

Agenţii imobiliari spun că programul nici nu a devenit funcţional, că proprietarii au şi mărit preţurile apartamentelor cu până la 7%. „Am observat că proprietarii au decis subit să ceară preţuri mai mari fără să aibă o bază reală. La un moment dat eram la un pas de a semna contractul, când a zis că dă apartamentul cu 90.000 de euro şi nu cu 85.000, cum era stabilit iniţial”, afirmă Andrei Sârbu, oficial al Coldwell Banker. (A contribuit Teodora Trandafir)

Ne puteți urmări și pe Google News