Social
Ploieşteanul acuzat de răpirea fiicei sale, eliberat condiţionat
- Adam Popescu
- 23 iunie 2009, 00:00
NORVEGIA. Andi Davidescu, ploieşteanul condamnat de autorităţile norvegiene, în octombrie 2008, pentru răpirea propriului copil, a fost eliberat condiţionat.
Bărbatul a fost căsătorit cinci ani cu o norvegiancă, de care a divorţat acuzând-o de consum de droguri şi de neimplicare în creşterea fetiţei lor, acum în vârstă de 9 ani. După divorţ, fetiţa a fost încre din ţa tă mamei, însă tatăl a luat-o pe micuţă şi a adus-o în România. Femeia şi-a recuperat în cele din urmă copilul, iar bărbatul a ajuns după gratii. La sfârşitul anului trecut, fata a fost dată în grija unei familii adoptive, după ce mama a fost decăzută din drepturile părinteşti.
Recomandările noastre