Mugur Isărescu se pregăteşte pentru un nou mandat la cârma Băncii Naţionale a României (BNR).
El a declarat, ieri, citat de Mediafax, că este interesat să ocupe în continuare funcţia de guvernator al băncii centrale, poziţie pe care o ocupă de aproape 19 ani. „Cum mai este ceva vreme până voi împlini vârsta de 65 de ani, nu intenţionez să mă pensionez”, a răspuns Isărescu, întrebat dacă este interesat de un nou mandat de guvernator al Băncii Naţionale.
Mandatul Consiliului de Administraţie (CA) al băncii centrale va expira în mai puţin de patru luni. Actualul CA a fost numit de parlament la sfârşitul lunii septembrie 2004, când legislativul a mai stabilit ca mandatul să fie redus de la şase la cinci ani.
Mugur Isărescu are 59 de ani şi a preluat funcţia de şef al BNR la vârsta de 40 de ani, în septembrie 1990. În perioada 22 decembrie 1999-28 noiembrie 2000, a făcut o pauză scurtă, după ce a fost numit premier. Din CA al BNR mai fac parte prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, viceguvernatorii Cristian Popa şi Eugen Dijmărescu, precum şi cinci membri fără funcţii executive: Silviu Cerna, Maria Ene, Agnes Nagy, Napoleon Pop şi Virgiliu Stoenescu. Parlamentul va decide noua conducere a băncii centrale pe baza propunerilor înaintate de partide. CITIŢI ŞI: