Social-democraţii din Mehedinţi sunt solidari cu Victor Ponta
- Ioana Tomescu
- 6 iunie 2015, 08:25
PSD Mehedinţi s-a solidarizat cu premierul Victor Ponta, urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor, în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.
Social-democraţii din Mehedinţi consideră că audierea premierului şi urmărirea penală sunt acte de intimidare promovate de adversarii politici. Totodată, liderii organizaţiilor PSD se solidarizează cu prim-ministrul Victor Ponta şi califică drept suspectă decizia DNA de a-l implica într-un caz prin care se urmăreşte discreditarea acestuia.
"Considerăm că situaţia creată prin anunţul DNA descalifică instituţiile statului. Ea va avea implicaţii nefaste pentru asigurarea stabilităţii şi coerenţei politicii interne a ţării.Suntem de acord ca Parlamentul să-şi spună cuvântul în ceea ce-l priveşte pe premierul Victor Ponta şi nu altcineva", a declarat şeful PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, citat de Agerpres.
"Social-democraţii mehedinţeni susţin independenţa justiţiei, dar nu pot fi de acord cu jocurile murdare, de culise, care l-au atras în centrul lor pe Victor Ponta. Reformele şi Constituţia sunt în pericol, de aceea cerem respectarea acesteia din urmă şi renunţarea la orgolii de către cei care vor să pună mâna pe putere prin şantaj şi utilizând mecanisme neortodoxe", a mai spus Georgescu.
Premierul Victor Ponta a fost audiat vineri la DNA. Procuroii anticorupţie au dispus începerea urmării penale faţă de liderul PSD, penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor, în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.