Ministru moldovean acuzat de fapte grave împotriva României

Ministru moldovean acuzat de fapte grave împotriva României

Larisa Şavga, ministrul educației și tineretului din Republica Moldova, membră a Partidului Comunist, ar putea să-şi piardă cetăţenia română, după ce deputatul român Tudor Panţâru, într-o interpelare în Parlamentul României, o acuză de „săvârşirea unor fapte deosebit de grave împotriva statului român”, informează publicația „Jurnal de Chișinău”.

Panţâru precizează că Şavga a emis, pe 8 aprilie, un ordin în care condamnă pe nedrept acţiunile tinerilor protestatari de la 7 aprilie, care au contestat victoria comuniștilor la alegeri.

Deputatul român a prezentat şi copia unui ordin, semnat de Larisa Şavga la 7 iulie 2008, prin care a fost interzis accesul unui lot de carte, donat de către autorităţile din Călăraşi bibliotecilor şcolare din orașul Călăraşi din Republica Moldova. În acest mod, precizează Panţâru, românca Şavga a blocat accesul unor tineri la cultura şi civilizaţia românească.

Judecătorul Tudor Panţâru a devenit deputat în Parlamentul României în toamna 2008, după ce a obţinut mandatul de deputat prin redistribuirea voturilor în cadrul colegiului electoral al Asiei şi Europei de Est, din care face parte şi Republica Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News