Vrei să devii vedetă TV? Dacă nu deţii nurii unei asistente de Capatos sau de Lazarus, prinzi cu şuruburi un dinam de bicicletă la un contor stricat de gaze, îi ataşezi o antenă de la un radio Gloria (merge şi de la un Tehnoton) şi două ventuze din acelea cu care se prind calendarele de faianţă.
Te prezinţi apoi la OTV, lipeşti în direct ventuzele de fruntea lui Dan Diaconescu, asculţi puţin şi zici că va fi cutremur. Când? Într-o vineri, pe seară. Sau poate în cea de-a şasea joi din august 2012, nu contează, important e că va fi. Dacă nu eşti crezut, scoţi electroencefalograma bunicii şi demonstrezi pe baza datelor din grafic.
Nici cutremurul nu mai e ce-a fost, un terorist tăcut montând neştiut bombe cu ceas în adâncuri, năruind blocuri când vrea el, acum are purtători de cuvânt la TV, care ne spun aceeaşi poveste a drobului de sare. Milioane de oameni care nu au simţit sâmbătă seară uşoara scuturare a scoarţei s-au îngrozit deschizând ulterior televizorul. E neplăcut să mori şi să afli asta seara la ştiri, te simţi chiar puţin vinovat că n-ai simţit ceea ce i-a făcut pe respectivii analişti - teoretic, oameni cu calm şi obiectivitate - să devină nişte programatori ai panicii.
Un redactor de la Realitatea a vorbit minute în şir despre ce a simţit el în timpul şedinţei de sumar, când s-a petrecut catastrofa, deşi era suficient ca Tatulici să ia cuvântul pentru ca seismul să aţipească. Tot acolo, un domn spunea un lucru evident: guvernul ştia, dar n-a spus. La Antena 3 nu m-am uitat, bănuiesc însă că titlul era „Băsescu, Richter şi Mercalli conduc România spre dezastru”. OTV-ul a anunţat însă în programul de seară un cutremur live, dar RATA în care se aflau undele a făcut probabil pană pe la Pătârlagele şi n-a mai ajuns în studio.
De când capacitatea de a stârni groaza i-a fost furată de televiziune, cutremurului i se încalcă drepturile la intimitate şi chiar la replică. A ajuns un simplu criminal de la ora 5.00, care bea o damigeană de ţuică şi-i crapă capul ibovnicei cu toporul, după care se culcă şi e arestat. Apoi vine echipa de filmare şi ia interviuri cu vecinii cutremurului - „Părea un tip liniştit…”. Mai lipseşte ca Radu Cătălin Tănase, cu figura sa de participant profesionist la priveghiuri, să aşeze, la 120 kilometri adâncime, microfonul sub buza unei plăci tectonice, interpretându-i tăcerea drept semnul unui inevitabil şi imediat sfârşit al lumii.
Articolul integral este pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
