Orchestra de laptopuri vine la Sibiu

Orchestra de laptopuri vine la Sibiu

Orchestra de Laptopuri ”Endliche Automaten”, din Berlin, aflată în turneu centrul şi sud-estul Europei, va ajunge vineri la Sibiu. Concertul va începe la ora 19.00, la Teatrul Gong.

Sibiul este cel de-al cincilea oraş în care grupul poposeşte în turneul său prin centrul şi sud-estul Europei.

”Aflată pentru prima dată în Sibiu, ”Laptoporchester Endliche Automaten” din Berlin poate fi ascultată într-un concert unic la Teatrul Gong. Alcătuind unul din primele ansambluri din lume care foloseşte laptopuri ca instrumente muzicale, cei şase membri ai orchestrei cântă muzică electronică contemporană, situându-se ca gen între soundcollage (colaj de sunete – n.r.) şi muzică clasică contemporană”, explică Sophie Werner, de la Centrul Cultural German din Sibiu.

În prima parte a concertului, publicul sibian se va bucura de premiera piesei ”Zumba“, a compozitorilor croaţi Vjekoslav Ostojić şi Darko Pecotić.

Colaborări cu artiştii locali

Compozitori şi artişti din fiecare dintre cele şase oraşe cuprinse în turneu au fost invitaţi să compună câte o operă pentru grupul din Berlin. ”Premiera acestor piese şi o serie de compoziţii proprii ale ”Laptoporchester Endliche Automaten” vor fi prezentate în următorul oraş din turneu”, spune Sophie Werner.

La Sibiu, compozitorul român Yvat va crea după concert, împreună cu orchestra, o piesă muzicală care urmează a fi prezentată în Ruse, Bulgaria, următorul oraş din turneu. Sâmbătă, orchestra din Berlin şi Yvat vor susţine o repetiţie cu public, spectatorii având posibilitatea de a intra în dialog cu artiştii.

Concert şi la Timişoara ”Laptoporchester Endliche Automaten” va concerta mâine la Timişoara, în cadrul festivalului Simultan05 – Generating Preview. Artiştii din Berlin vor urca pe scena din Setup Venue&Club, de pe strada  Pestalozzi, de la ora 20.00. 

Turneul Laptoporchester Endliche Automaten este susţinut de Fundaţia Robert Bosch, de filialele Goethe-Institut ale ţărilor gazdă, de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germane, de Capitala Culturală Europeană Pécs 2010, de Teatrul Gong Sibiu şi de Asociaţia Culturală Interzone. (Georgeta Petrovici)

Ne puteți urmări și pe Google News