Broker urmărit penal pentru înşelăciune

Broker urmărit penal pentru înşelăciune

Un broker al unei societăţi comerciale, cu punct de lucru în Timişoara, este urmărit penal pentru înşelăciune, după ce ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş au lucrat mai bine de un an la acest dosar.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus începerea urmăririi penale cu învinuitul în stare de libertate. Bărbatul, care are iniţialele C.G., în vârstă de 45 de ani, este acuzat că nu a înregistrat în portofoliul unui client suma de 280.000 lei, în perioada octombrie - noiembrie 2006.

Suma care provenea din tranzacţionarea unor acţiuni vândute la diferite societăţi comerciale listate pe bursă a intrat în buzunarul brokerului. Biroul de presă al poliţiei timişene nu a precizat dacă suma de bani însuşită de broker a fost recuperată.

Ne puteți urmări și pe Google News