Florian Bichir: „Duminică, Basarabia are o șansă istorică: votează. Est sau Vest? Aceasta-i întrebarea. Europa sau Siberia?”
De scrutinul popular depinde dacă vor mai rămâne comuniştii la putere sau forţele democratice de opoziţie vor reuşi să câştige. Comuniştii guvernează dezastruos de opt ani, dar nu aceasta este adevărata miză. Basarabenii au de ales între aproprierea de Moscova, atât de iubită de comunişti şi rusofoni, sau aproprierea de Europa. Evident, comuniştii în frunte cu Voronin doresc ca mica republică pe care au adus-o în pragul sărăciei să rămână în sfera de influenţă a Rusiei, departe de orice valori democratice.
Declaraţiile preşedintelui Voronin de persiflare a ofertelor UE - atâtea câte sunt - sugerează că la Chişinău proiectul european se stinge chiar şi la nivel retoric. Atracţia irezistibilă a comuniştilor spre Moscova este cu atât mai nefirească, sadomascochistă, cu cât Rusia nu a mişcat niciun deget pentru a ajuta economic Republica Moldova. Ba, dimpotrivă, a umilit-o.
Pentru prima oară în opt ani, comuniştii pot fi înfrânţi, iar partidele de opoziţie: Partidul Liberal Democrat, condus de Vlad Filat, Partidul Liberal, al primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi Alianţa Moldova Noastră, condusă de fostul primar al Chişinăului, Serafim Urechean, sunt creditate cu 22%. Comuniştii se menţin la o cotă de 36,2%, dar „jocurile” vor fi făcute de votul celor aproximativ 23% dintre moldovenii nehotărâţi, care mai pot modifica raportul de forţe pe scena politică de la Chişinău.
Disperaţi, comuniştii au aruncat în luptă aceleaşi marote: pericolul „românismului”, încercând să atragă de partea lor electoratul reprezentat de minorităţile naţionale. În plus presa comunistă acuză România că doreşte o „revoluţie portocalie” la Chişinău. Nu degeaba, pentru a crea tensiunea, pe 27 martie, de Ziua Unirii, sute de cetăţeni români au fost expulzaţi sau li s-a interzis intrarea în Republica Moldova.
Geopolitic, votul basarabenilor nu poate avea decât un sens: pro-european. Dan Dungaciu, un specialist al zonei crede că: „Schimbarea politică de după 5 aprilie trebuie să genereze o nouă viziune, un nou proiect, obligatoriu în contextul crizei mondiale. O viziune ce trebuie să scoată RM din seria necâştigătoare a «Parteneriatului Estic». Soluţia ce ar individualiza Chişinăul în drumul spre UE ar putea suna aşa: «Parteneriat Estic» plus «parteneriat special cu România»”.
Refuzând ajutorul Uniunii Europene şi al României, Republica Moldova se va scufunda definitiv nu doar într-o sărăcie lucie, ci şi întro zonă gri a Europei. O zonă necontrolată geopolitic de nimeni şi căreia, din când în când, Rusia îi mai aruncă câte un ciolan de ros, spre bucuria comuniştilor de la Chişinău. Comunişti care demonstrează încă odată, dacă mai era nevoie, că fac o politică antinaţională şi ar fi în stare să sacrifice orice pentru a se menţine la putere. Lui Voronin nici nu-i pasă de Transnistria şi de propriul popor.
Est sau Vest? Asta-i întrebarea la care trebuie să răspundă duminică Basarabia. Vestul reprezintă un strop de bunăstare şi posibilitatea unui posibil viitor european, în timp ce Estul reprezintă veşnica Siberie.
CITIŢI ŞI: