Michel Tournier este, nu doar pentru mine, cam ultimul mare scriitor francez în sensul vechi, temeinic (inclusiv interbelic) al termenului, de raliat la nume precum Camus, Montherlant, Marguerite Yourcenar.
Adică un om cât o lume, purtător de fantasme, maestru la stil şi făcător de viziuni, pe scrierile căruia se poate filosofa în voie, punând mintea şi reflecţia înaintea epidermei şi afectelor. Un scris care te face captiv, nu doar te captivează. Te contrariază, te absoarbe, te irită, te hărţuieşte, te magnetizează. Îl simţi pervers, îl bănuieşti de homosexualism sau pedofilie când îi vezi personajele vicioase la modul hipnotizant. Tournier este un virtuoz al viciului. Răul lui misterios şi cultivarea ambiguităţii te fascinează chiar şi când nu eşti în acord cu universul fetid al unora dintre cărţile sale.
L-am numit cândva omul ciupercă. Eul saprofit. Un soi de Riga Krypto îmbibat de reverii lubrice cu lapona Enigel. Ştiţi mirosul acela teribil al ciupercilor smulse de sub frunzişul muced, lipicios, amar şi dulce totodată ? Aşa duhnesc de te ame ţesc multe dintre paginile lui, după cum ştie să cultive ingenuitatea, inocenţa, parabola biblică. Din 1967 până azi ne-a dat „Meteorii” şi „Regele arinilor”, dar şi „Gaspar, Melchior şi Balthazar”. „Piticul roşu” şi „Amanţii taciturni”, dar şi „Vineri sau limburile Pacificului”.
Acum are 85 de ani, locuieşte de-o jumătate de veac la ţară, îşi adoră grădina, e celebru dar singur, a rămas impregnat de catolicism şi de cultura germană, Mitterrand îl admira şi-i făcea vizite acasă (prilej cu care bietul scriitor şi-a dat seama că toate farfuriile îi erau ciobite) şi, fireşte, juriul premiului Nobel l-a ocolit sistematic. Zice, de altfel, singur: „În fiecare an este citat numele meu. E adevărat că sunt nobelizabil, dar Premiul Nobel nu ajunge niciodată la nobelizabili. De multă vreme Academia din Sto ck holm a hotărât să surprindă şi să dejoace pronosticurile, acordând premiul celui mai obscur”.
În 2002 Michel Tournier a publicat o suită de notaţii cu titlul „Jurnal extim”. Extim va să zică antonimul lui intim, adică observaţii şi reflecţii declanşate din exteriorul, şi nu dinlăuntrul fiinţei scriitoare (salută găselniţa lui Michel Butor cu explorareimplorare). Ele apar acum la Humanitas în traducerea lui Radu Sergiu Ruba şi îi vor surprinde plăcut pe admiratorii celui care a publicat „Vântul Paraclet” în 1978.
Pentru el „arborii din pădure se detestă între ei, fiecare revendică totalitatea spaţiului şi a luminii. Unii dispar, alţii devin monumentali”. Pădurea, deci, ca un teren de luptă. Află că în captivitate cimpanzeii se acuplează ventro-ventral, iar în junglă dorso- ventral dat fiind că „în captivitate animalele sunt nevoite să trăiască faţă în faţă, în timp ce în libertate predomină poziţia de alergare-urmărire”. Un preot care cuminecă o mulţime de femei îngenunchiate pe perniţele de rugăciune îi pare „un enorm scarabeu de aur fecundând interminabile şiruri de femele palide şi cenuşii”.
Bătrâneţea îl face un nostalgic al enciclopedismului: „să devorez toate cărţile, să excelez în matematici, în muzică, în jocurile intelectuale, să stăpânesc toate limbile. Un cap enorm în care să fie înmagazinată toată cunoaşterea omenească”. Este vizibil atins de mizantropie, chiar şi când admiră (gidian ?) trupurile nimfetelor ori ale băieţilor de 10,12, 14 ani. Îşi doreşte „moartea curată, de inimă, nu moartea murdară, de cancer”. Are o poveste ghiduşă cu ţăranul din veacul 15, care nu văzuse niciodată o oglindă şi care se îngrozeşte când se priveşte, convins că figura pe care o vede este a tatălui său, mort demult. Îi împarte pe politicienii francezi în dolicocefali gen Chirac, Lang, Gis card, şi brahicefali ca Jospin, Balladur, Seguin. Nu acceptă sinuciderea pe motiv de im po tenţă (Hemingway, Romain Gary), dar o acceptă în caz de orbire (Montherlant). „Doamne, adu-mi o mare dragoste care să-mi lumineze şi să-mi răvă şeas că viaţa”, exclamă octogenarul.
În fine, citează delicios din acelaşi Montherlant: „Când mă observ, mă îngrozesc. Dar când mă compar, mă liniştesc”.
Recomandările noastre
