Bogdan Olteanu divorţează

Bogdan Olteanu divorţează

Deputatul liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, divorţează de soţia sa, Cristina.

El a depus astăzi, la Judecătoria Sectorului 1, cererea de desfacere a căsătoriei. Termenul de judecată în acest proces a fost stabilit pentru 17 martie.

Olteanu este căsătorit, din 2003, cu Cristina Isabela Andone, alături de care are doi copii.

Bogdan Olteanu este purtătorul de cuvânt al liberalilor şi preşedintele Curţii de Onoare şi Arbitraj din PNL.

Naşul de cununie al lui Olteanu a fost preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

În presă au apărut speculaţii potrivit cărora Olteanu ar avea o relaţie cu fosta sa secretară, Diana Tuşa, alături de care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost într-o delegaţie în Mexic, anul trecut.

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News