Salariile românilor ar putea crește ca anul trecut

Salariile românilor ar putea crește ca anul trecut

În pofida crizei economice, salariile angajaților români vor crește, anul acesta, cu circa 13%, potrivit unui studiu realizat de firma germană de recrutare Kienbaum.

Nivelul estimat de specialiști, în urma unui sondaj efectuat în 78 de companii, se apropie de majorările salariale de anul trecut, de 13,3%.

Potrivit Mariei Smid, coordonatoarea studiului, nu toate domeniile vor suferi din cauza crizei și nu toate posturile vor trece prin greutăți, iar specialiștii vor fi în continuare la mare căutare. Ea a declarat, ieri, că mai este suficient loc pentru majorarea veniturilor angajaților, în condițiile în care salariile managerilor din România sunt de aproximativ două ori mai mici decât în Slovacia, Ungaria, Cehia și de aproape trei ori mai mici decât în Polonia sau în Rusia.

Reprezentanții Kienbaum au precizat că țara noastră a devenit mai interesantă pentru investitorii din vestul Europei, nevoiți să taie din costurile cu personalul. Ei se așteaptă ca mai multe companii importante din Germania și Austria să-și mute fabricile la noi.

Rezultatele studiului sunt însă contestate de specialiștii în resurse umane din România. Daniela Necefor, managing partner la Total Business Solutions, ne-a declarat că studiul este „foarte optimist”, având în vedere că firmele au prevăzut pentru 2009 creșteri ale bugetelor de salarii cu cel mult 5%. Veniturile scad deja în primele luni ale acestui an din cauza renunțării la bonusuri și alte beneficii extrasalariale. Astfel, pentru a se ajunge la o creștere de 13%, ar fi necesar un salt al salariilor de 30% în a doua parte a anului, ceea ce este puțin probabil, explică Daniela Necefor.

Ne puteți urmări și pe Google News