Mâine ar putea fi o nouă zi proastă pentru Bucureşti. Dacă s-ar organiza alegeri, 77% dintre alegători l-ar vota primar general tot pe Sorin Oprescu.
Sondajul realizat de GSSC Avangarde şi dat publicităţii în această săptămână radiografiază fidel logica precară: 77% l-ar vota, deşi doar 46% sunt mulţumiţi de activitatea edilului. Mai mult, o treime dintre cei chestionaţi sunt de părere că lucrurile s-au schimbat în bine în acest oraş gri, mlăştinos şi neîncăpător, în care toate proiectele au stagnat în ultimele şase luni.
Au îngheţat şantierele, autostrada suspendată rămâne la stadiul de anecdotă cu accente de OTV, iar cu adevărat înspăimântătoare sunt „bilele albe“ pe care le-a cules Oprescu. La capitolul „realizări“, bucureştenii au bifat „concedierea persoanelor corupte“, „Pasajul de la Universitate“ şi „recordurile de Sărbători“. Ultima opţiune ne spune exact unde ne aflăm: în legenda de la Caracal, chiar după ce s-a răsturnat celebra căruţă şi frenezia e maximă.
„Recordurile de Sărbători“ sunt cârnatul lung-lung, Moşii Crăciun ieşiţi la defilare şi ditamai tortul menit să demonstreze că suntem şi noi cineva, în Europa şi în lume.
Primarul Oprescu n-a făcut nimic notabil în administrarea celei mai urâte capitale din Uniunea Europeană, însă a făcut tot ce trebuie pentru a seduce electoratul dependent de gargară şi circ. De la cârnatul-gigant până la candidatura la preşedinţie mai e doar un pas şi târgul vuieşte că doctorul abia aşteaptă să-l facă. Cu zâmbetul lui de băiat de cartier care a trecut şi pe la şcoală, da’ tot ştie s-o bage p’aia cu „Mă înţelegi, moşule?“. Fiu de general de Securitate, „absolvit“ de originea nomenclaturistă (care altora le este imputată agresiv) de harul chirurgical şi de prejudecata pozitivă pe care o au românii faţă de oamenii în halate albe cu buzunare primitoare. Prejudecată care, ca pacient în criminalul sistem de sănătate românesc, habar n-am de unde vine, dar sigur duce spre nicăieri.
Politic, Sorin Oprescu operează după reţeta brevetată de Traian Băsescu. Structural, personajele seamănă profund. Forme populiste, îngroşate de vicii care-i fac simpatici (mai o geampara, mai o înjurătură timidă, la ceas de seară) şi ascund un fond de unde lipsesc viziunea şi echilibrul. Doi „Escu“ adevăraţi, descinşi din piesele lui Caragiale, operele complete despre politică şi morală la români.
Bucureştiul e mizerabil şi pierdut, sau, cum spunea, mai inspirat, Stelian Tănase într-o anchetă realizată mai demult de „Evenimentul zilei“, „e un oraş ca o femeie frumoasă de care toată lumea îşi bate joc“. E oraşul oamenilor care i-au secretat pe Vanghelie şi pe Piedone, care i-au suportat pe Videanu şi pe Halaicu. Al oamenilor care-şi ignoră ghetourile şi aplaudă furtunos (sau aprobă resemnat) orice kitsch ce-şi face loc pe străzi (aţi văzut boscheţii-mineri din faţă de la Bellu?). Şi oraşul ăsta e reprezentativ pentru o ţară în care poate fi de-ajuns un singur cârnat lung şi băi sănătoase de mulţime bine prostită ca să ajungi rezident la Cotroceni.
Recomandările noastre
