Viagra din pahare

Viagra din pahare

În timp ce medicii avertizează că, în cantităţi mari, alcoolul dăunează grav sănătăţii, un studiu recent relevă însă că acesta îmbunătăţeşte performanţele sexuale ale bărbaţilor, relatează cotidianul britanic „The Daily Telegraph“.

Concluzia aparţine spe cialiştilor de la Institutul australian pentru cercetări medicale Keogh, care a intervievat aproape 1.600 de subiecţi.

Dacă, până acum, efectele benefice ale alcoolului se limitau la eliminarea inhibiţiei şi sporirea atractivităţii partenerului, cercetătorii au fost surprinşi să descopere că bărbaţii care consumau băuturi alcoolice în cantităţi moderate au raportat cu 30% mai puţine probleme legate de erecţie decât abstinenţii. Chiar şi cei care consumau până la patru băuturi zilnic, timp de maximum cinci zile pe săptămână, au avut „veşti bune“ legate de performanţele sexuale.   „Băutorii de weekend“ sau cei care beau excesiv la chefuri au avut mai puţine disfuncţii erectile decât cei care au consumat alcool numai într-o singură zi pe săptămână sau mai rar. Potrivit studiului realizat de cercetătorii australieni, riscul disfuncţiilor erectile îi vizează în cea mai mare măsură pe bărbaţii care obişnuiau să consume alcool în cantităţi şi frecvenţă mari şi care au renunţat la acest obicei, pe fumători şi pe cei cu afecţiuni cardiace.

Ne puteți urmări și pe Google News