Criza economică a scăzut până acum cu aproximativ 4,3 miliarde de euro averea românilor, la care se adaugă o pierdere din averea imobiliara, estimată la 54 de miliarde de euro, cauzată de scăderea preţurilor locuinţelor, adică un minus cumulat de aproape 60 milidarde de euro, scrie ZF.
Pentru prima dată în ultimii ani, averea românilor sub formă de active financiare a scăzut în 2008 ca pondere în PIB, criza provocând o pierdere de circa 6% faţă de 2007, de la 33% la 27% din PIB, conform unei analize a grupului UniCredit.
Deşi salariile au continuat să înregistreze anul trecut creşteri de două cifre, deprecierea leului cu circa 16% faţă de nivelul cursului din urma cu un an, prăbuşirea Bursei şi reducerea medie cu 20% a preţurilor locuinţelor au ajuns să muşte din ce în ce mai mult din valoarea activelor financiare şi imobiliare.
"Scăderile de pe Bursa şi din domeniul imobiliar au fost impresionante şi vor fi şi mai impresionante în perioada următoare. Pe segmentul imobiliar ma aştept la încă o corecţie a preţurilor de 20%-50%. Probabil vorbim de o perioadă de patru-cinci ani pentru a reveni la nivelul de maxim din 2008 al avuţiei", afirma Dragoş Cabat, preşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari certificaţi internaţional.