Deptuatul Radu Popa părăseşte echipa premierului Ponta

Deptuatul Radu Popa părăseşte echipa premierului Ponta

Deputatul PSD Radu Popa părăseşte funcţia de consilier al premierului Victor Ponta pe linie parlamentară.

"A fost o decizie luata de comun acord", a spus social-democratul, pentru stiripesurse.ro.

Radu Popa s-a făcut remarcat printr-un atac la adresa preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, pe fondul discuţiilor privind eşecul din alegerile prezidenţiale. Imediat după scrutin, deputatul îşi ironiza colegii din Comitetul Executiv al PSD, printre care şi Dragnea, pentru că "aceştia ar fi pus eşecul pe seama americanilor".

"Prima dată când am citit-o, nu mi-a venit să cred! Pur și simplu, nu am putut crede. Apoi, am sunat câțiva colegi care au participat la ședință. Din păcate, informația e corectă: vicepremierul guvernului României, Liviu Nicolae Dragnea, a afirmat că PSD a pierdut alegerile prezidențiale din cauza americanilor! ! ! Această halucinantă dezvăluire anulează, practic, relațiile bune cu SUA și mută Parteneriatul Strategic cu Washingtonul, în paranteză. Apoi, dacă tocmai americanii ne-au împiedicat să câștigăm, înseamnă că noi nu eram în echipă cu ei. Dar dacă nu eram în echipă cu ei, în ce echipă puteam fi?! Doamne,iartă-mă, dar mare-i grădina Ta!", scria Radu Popa, pe pagina sa de Facebook.

Deputatul provine din PP-DD şi a fost numit consilier al lui Ponta în septembrie 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News