Generalul Cândea, declarat colaborator al Securității și PUNGAȘ cu locuințele statului

Generalul Cândea, declarat colaborator al Securității și PUNGAȘ cu locuințele statului

Generalul SRI în rezervă Petrache Cândea, condamnat de instanța supremă la doi ani de închisoare cu suspendare pentru o serie de escrocherii imobiliare a fost declarat și colaborator al Securițății.

Cândea a fost trimis în judecată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) deoarece pe când era maior de Securitate în Neamț a aprobat ”luarea în atenție” a unei persoane semnalată cu ”preocupări, concepții, idei francmasonice”. Cândea dispus urmărirea informativă a suspectului, i-a pus telefoanele sub urmărire și i-a violat corespondența.

Dorința de control

Într-un alt caz, același Cândea, pe când era locotenent, a recrutat mai multe surse pe care le-a dirijat ”în mediul intelectualilor” pentru ” a stăpâni pe deplin situația operativă”. Față de aceste acuzații, fostul general a protestat și a arătat că înainte de 1990 a lucrat pe linie de contraspionaj și nu a îngrădit libertățile fundamentale ale celor pe care i-a pus sub supraveghere. ”Faptul că legislația care guverna activitatea operativă în acea perioadă a fost, pe anumite segmente, represivă sau excesivă, nu poate fi imputat ofițerilor de informații, întrucât responsabilitatea aparține clasei politice care a elaborat-o”, arată Cândea în întâmpinarea depusă la dosar.

Nu l-a mai interesat

În aceeași notă, generalul susține că el s-a supus ordinelor deoarece era militar activ și era obligat să facă aceste lucruri. Cu toată apărarea sa, Cândea a fost declarat colaborator al Securității de Curtea de Apel București. Nu a mai atacat cu recurs hotărârea la instanța supremă, astfel încât decizia a rămas definitivă.

”Evenimentul zilei” a prezentat pe larg cazul generalului SRI. Cândea şi-a cumpărat apartamentul de serviciu primit în Bucureşti la preţ subvenţionat, l-a achitat în câteva luni deşi contractul era pentru 20 de ani, apoi l-a vândut cu 20 de mii de euro profit. Generalul nu îndeplinea nicio condiţie pentru a primi locuinţă de serviciu. Totuși el le-a ordonant subordonaţilor săi să întocmească un raport în fals.

Avea mai multe case

Ancheta procurorilor DNA - Secția Militară a pornit în ianuarie 2011, când SRI a făcut o plângere la Parchet, arătând că a fost înşelat de fostul general Cândea. Pentru că, în 2004, locuinţa lui Cândea nu era încadrată în ”locuinţă de serviciu” ci avea destinaţia de ”cămin de garnizoană” şi fostul şef al Corpului de Control nu îndeplinea condiţiile de acordare a unei asemenea locuinţe deoarece ”începând din 1990 a deţinut mai multe locuinţe”.

Ne puteți urmări și pe Google News