Sîmbătă, 26 iulie 2014, pentru a ajunge la Sala în care urmau să se ţină, la foc automat, cele trei reuniuni-eveniment – Convenţia PDL şi Convenţia Naţională Extraordinară a Forţei Civice şi, în final, Cele două Convenţii împreună cu Congresul PNL, confraţii de la Realitatea tv m-au dus prin filtre, lifturi şi culoare complicate.

În lift, am urcat împreună cu Petre Roman.

Mergea la Congresul PNL care urma să decidă, în niciun sfert de oră, fuziunea cu PDL, în ceea ce se cheamă, pompos, Marele Partid Liberal. La etajul Convenţiei PDL, eu am coborît. La intrarea în sala Convenţiei, un indicator, scris de mînă, îndemna:

Spre Congresul PNL.

Spre Convenţia PDL nu  îndruma nici un semn.

Ea, Convenţia PDL, era baza şi nu Congresul PNL, desfăşurat secundar, ca şi Convenţia Forţei Civice.

Semnul acesta, ca în gările de provincie, unde un carton stîngaci arată  Spre Casierie sau Spre WC, m-a făcut să pufnesc în rîs.

Am remarcat încă o dată cît de neîntrecută făuritoare de absurdităţi caragialiene sau, după gustul meu, gogoliene, e realitatea din ţări neaşezate, precum România.

Sub puterea acestei stări, mi-am amintit că Petre Roman e fondatorul PDL (spre a cărui reuniune mă îndreptam) prin alungarea din FSN, în martie 1992, a Grupării Iliescu, şi rebotezarea FSN-ului Roman în Partidul Democrat, în 1993. În 2001, Petre Roman e răsturnat de Traian Băsescu de la șefia PDL. Petre Roman părăsește PD. În 2008, Petre Roman se înscrie în Partidul Naţional Liberal, cînd preşedintele PNL era Crin Antonescu.  Crin Antonscu, care l-a avut o vreme consilier, l-a adus pe Petre Roman în PNL. În 28 iunie 2014, Crin Antonescu a fost răsturnat de către Klaus Iohannis. Acum Petre Roman mergea la un Congres PNL, patronat de autorul loviturii împotriva lui Crin Antonescu. Un Congres la care se decidea fuziunea cu fostul partid, PDL, din care plecase, răsturnat de Traian Băsescu. La finele Congresului PNL, Petre Roman s-a numărat printre delegaţii liberali care au intrat în sala PDL pentru a pecetlui fuziunea şi, prin asta, formarea noului Partid PNL.

Dacă ne gîndim că PNL de acum înseamnă şi PDL, Petre Roman s-a întors în PDL după o absență de 13 ani și un ocol de 5 ani prin PNL.

Fără să-şi fi dorit asta.

Ca un călător suit în trenul de Constanţa şi care ajunge, o dată cu trenul, la Braşov.

Tărăşenia cu Petre Roman mi s-a părut semnificativă pentru situaţia aiuritoare creată de fuziunea PNL-PDL.

Alianţa DA s-a format în 2003 după ce PD şi PNL au fost umăr la umăr, în lupta cu PSD, timp de 10 ani. USL s-a format în 2011, după ce PSD şi PNL au fost umăr la umăr în lupta cu PDL, timp de 4 ani, din 2007.

A fost pentru cele două Alianţe politice un timp mai mult decît necesar de compatibilitate, de cunoaştere reciprocă, de armonizare.

În 25 februarie  2014, PNL iese din Alianţa cu PSD.

În 26 iulie 2014, după doar cinci luni,  (timp în care au luptat unul contra celuilalt pentru europarlamentare), cele două partide Fuzionează.

Nu încheie doar o Alianţă, cum s-a întîmplat cu PD și PNL după 10 ani de luptă comună, ci FUZIONEAZĂ.

După doar cinci luni de la ieșirea PNL dintr-o altă alianță, cu un partid dușman de moarte al PDL.

Prezent în sala Convenţiei şi Congresului reunite, să leşin nu alta văzînd cum PNL-işti din sală îl aplaudă entuziast pe Vasile Blaga, șeful PDL,  care ataca PSD.

Cu nici cinci luni înainte, într-o sală asemănătoare, PNL-iştii îl aplaudau de zor pe Victor Ponta (șeful PSD), care denunţa PDL.

Unii cititori nu şi-au stăpînit uimirea faţă de ceea ce ei au numit critica mea aspră a Evenimentului din 26 iulie 2014.

Sînteţi împotriva Unificării Dreptei?

Nu, nu sînt! am răspuns şi voi răspunde.

Unificarea trebuie să fie rezultatul unui Proces organic, viu, prin care activele şi electoratele celor două partide uită treptat-treptat războaiele anterioare şi se apropie prin acţiuni comune împotriva unui Duşman comun.

Acest Proces poate fi accelerat (cum s-a petrecut în cazul Coaliţeii împotriva Germaniei fasciste) dacă iminenţa Pericolului reprezentată de dușmanul comun e uriaşă.

În cazul celor două partide nu putem vorbi de conştiinţa unui Pericol iminent.

PDL-iştii par a avea în Traian Băsescu un duşman mai mare decît Victor Ponta.

PNL-iştii nu găsesc în ei resortul unei zbîrliri la PSD.

Pentru că momentul USL e prea aproape.

Pentru că ruperea de PSD s-a făcut din cauze ţinînd de  persoane și nu de program.

Pentru că PSD-ul lui Victor Ponta a fost suficient de abil ca să nu-i hăituiască pe PNL-işti.

Cum de fapt nu i-a hăituit nici pe PDL-işti.

Toate acestea nu întrec însă în ciudăţenie, următorul fapt.

USL s-a rupt pentru că Victor Ponta n-a fost de acord ca Klaus Iohannis să fie vicepremier.

Şi dacă era de acord, ce s-ar fi întîmplat?

Păi, Klaus Iohannis l-ar fi însoțit pe Victor Ponta, ca ministru de Interne, la inundații, purtătorul de cuvînt al PNL ar fi lăudat prestația lui Victor Ponta, copreședinte al USL și ar fi atacat Guvernarea PDL, ar fi stat cuminte la scenetele transmise în direct înaintea şedinţelor de Guvern, iar PNL-iştii i-ar fi denunţat pe PDL-işti, iar seara, trimiși ai celor două partide la televiziunile de casă ale USL s-ar fi străduit să demonstreze că USL e mai tare ca niciodată, în ciuda propagandei băsiste.

Mare curvă și politica asta!