Deputaţii au respins cererile procurorilor în cazul "Ridzi"

Deputaţii au respins cererile procurorilor în cazul "Ridzi"

Cu tot tam-tamul făcut de preşedinte Traian Băsescu, deputaţii puterii n-au întors în plen votul din comisia juridică în cazul "Ritzi", respingând cererile procurorilor privind încuviinţarea percheziţiei electronice şi extinderea urmăririi penale.

Semnalul dat de la vârf grupului PDL înainte de şedinţă a fost ca parlamentarii să respingă cererea de percheziţie informatică, dar să dea un vot pentru extinderea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului şi Sportului.

Pentru încuviinţarea percheziţiei electronice era nevoie de votul a 167 de deputaţi, însă nu l-au dat 99, în vreme ce 109 au fost "împotrivă", iar 14 voturi au fost anulate. În cazul extinderii urmăririi penale, era nevoie de 112 voturi "pentru", jumătate plus unu din numărul deputaţilor prezenţi, însă s-au înregistrat doar 109 voturi favorabile, în vreme ce 110 au fost "împotrivă", iar trei anulate. "Votul just" şi "abuzurile procurorilor"

"A fost un vot just", a cometat, în final, Monica Iacob Ridzi, care în pledoaria dinaintea votului le-a cerut colegilor să o ferească de "abuzurile procurorilor".

"Dacă în iulie 2009 eu însămi v-am cerut să încuviinţaţi începerea urmăririi penale faţă de mine în controversatul dosar legat de evenimentele de la 2 mai, de această dată, pe fondul unor derapaje evidente ale activităţii de urmărire penală, vă solicit să ţineţi cont de votul Comisiei juridice de respingere a cererilor Ministerului Public. (...) Cred că nu vă veţi lăsa influenţaţi de impulsul de a face din Monica Iacob- Ridzi exemplul necesar demonstrării voinţei de luptă împotriva marii corupţii", a spus fostul ministru, adăugând în acelaşi timp că nu vrea să se prevaleze de problemele de sănătate pentru a eluda justiţia.

"Să ameninţaţi că putem fi şi noi în locul dvs. este imoral. Nu ar trebui să vă ascundeţi sub fusta PDL-ului, lăsaţi justiţia să-şi facă treaba", a replicat de la tribună deputatul PNL Alina Gorghiu, membră în Comisia juridică.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat apoi că democrat-liberalii vor susţine cererile procurorilor. "Votăm astfel tocmai pentru că suntem convinţi de nevinovăţia doamnei Ridzi", a spus Toader. De altfel, votul a fost sugerat atât de preşedintele Traian Băsescu, cât şi de premierul Emil Boc. Boc le dă ordin deputaţilor PDL: fără milă în cazul Ridzi Premierul Emil Boc i-a băgat, astăzi, în şedinţă pe deputaţii PDL şi le-a "ordonat" să-şi corecteze votul în cazul Ridzi. Astfel, la întrunirea grupului parlamentar al PDL, Emil Boc le-a cerut deputaţilor ca, în plen, să aprobe extinderea urmăririi penale şi percheziţia electronică a calculatorului fostului ministru al Tineretului, după ce în comisia juridică au făcut invers.

"Punctul de vedere este cel pe care partidul l-a avut constant şi anume că justiţia nu trebuie să fie obstrucţionată în calea aplicării probaţiunii pe care o are cu privire la un deputat sau un senator. În consecinţă, PDL va avea aceeaşi poziţie de a nu obstrucţiona justiţia în actul de implementare", a spus Boc.

Întrebat cum comentează faptul că cu unii parlamentari ai PDL au declarat că se vor abţine la vot, Boc a precizat: "Nu, aceasta este poziţia pe care Biroul Permanent al partidului a luat-o şi comunicată şi parlamentarilor". Corectarea votului în cazul Ridzi vine şi după criticile lui Traian Băsescu la adresa deputaţilor PDL.

Ne puteți urmări și pe Google News