Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită executivului elaborarea unei hotărâri de guvern prin care să fie interzis comerţul cu plante etnobotanice.
În plus, sindicaliştii cer şi Parlamentului României să voteze un proiect legislativ "prin care se poate pune capăt unui act de distrugere în masă", potrivit unei scrisori deschise. Liderii FSLI, ce reprezintă peste 200.000 de cadre didactice, susţin că majoritatea consumatorilor de etnobotanice sunt tinerii de 14-16 ani şi se declară "revoltaţi că multe dintre aceste magazine care vând iluzii şi distrug vieţi sunt amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ" şi doar în câteva oraşe s-au închis aceste magazine. F.S.L.I. consideră că substanţele etnobotanice reprezintă "un atentat la sănătatea cetăţenilor şi contribuie la distrugerea unor vieţi". "Ne întrebăm care este diferenţa între vânzarea de droguri şi comercializarea acestor produse, dacă şi unele şi altele au acelaşi efect devastator asupra vieţii umane?", susţine liderul sindical FSLI Simion Hancescu. Acesta adaugă şi faptul că nu înţelege "lipsa de reacţie a autorităţilor statului care permit un astfel de comerţ". "În condiţiile de faţă nu putem să credem decât că Guvernul României face un troc prin care bugetul statului câştigă bani din taxele şi impozitele aplicate acestui comerţ, în defavoarea unor tineri care îşi pun viaţa în pericol", arată Hancescu. 1.300 de tineri îmbolnăviţi de etnobotanice în 2009 Potrivit celui mai recent Raport Naţional privind Situaţia Drogurilor 2010, în cursul anului trecut peste 1300 de persoane, majoritatea tineri, au ajuns la spital din cauza intoxicaţiilor grave cu plante etnobotanice, iar în primele 6 luni ale anului 2010 s-au înregistrat peste 200 de cazuri. "Acestea sunt însă doar datele oficiale pentru că, în realitate, numărul celor care apelează la magazinele de etnobotanice este mult mai mare. În plus, consumatorii ajung doar în ultimul stadiu la spital, iar medicii fac eforturi mari pentru a-i ajuta pe dependenţi să renunţe la acest viciu care poate cauza moartea", se mai arată în scrisoarea FSLI. În acest context, FSLI consideră că întreaga societate este responsabilă de efectele acestui fenomen necontrolat de autorităţile statului şi trebuie să se mobilizeze pentru a preveni aceste situaţii. Ca atare, sindicaliştii fac apel la părinţi şi elevi să li se alăture în lupta împotriva comercializării şi consumului de substanţe halucinogene.