Cu câteva zile în urmă, TVR a luat pulsul cetăţenilor într-o problemă dintre cele mai arzătoare: ce părere au despre liberalizarea pieţei forţei de muncă?
Proporţia celor care nu o doreau faţă de cei care ar fi privit- o cu ochi buni era de 3 la 1. Răspunsul este dezamăgitor, dar nu surprinzător: după patru decenii de retorică "muncitorească" şi încă două de evoluţii ameţite, nu e de mirare că oamenii se tem de competiţie - oricât de benefică ar fi ea - şi preferă să o evite.
Nu e mai puţin adevărat că este chiar dificil să-i explici unui cetăţean faptul că, dacă angajatorul are posibilitatea să concedieze mai uşor un salariat, câştigă nu numai angajatorul, ci şi economia, iar în final - ei, da! - este mai bine chiar şi pentru cel dat afară… Este greu să dovedeşti că "barierele la ieşire se transformă instantaneu în bariere la intrare" - o exprimare mai păsărească pentru un fapt cât se poate de simplu: dacă angajatorul nu poate da afară (şi la noi chiar că nu poate!) nici nu se va grăbi să angajeze pe cineva, ratând cu siguranţă oportunităţi de afaceri, dar evitând să se lege la cap când nu-l doare. Ceea ce nu prea se spune la noi este că, în ultimii ani, mai cu seamă sub presiunea dezvoltării pieţelor din ţările emergente, dar şi ca urmare a crizei, şi ţările bogate europene au adoptat măsuri serioase de liberalizare a pieţei forţei de muncă, în cele trei componente majore ale acesteia: angajările pe durată determinată, disponibilizările individuale şi cele colective.
Exemplul cel mai edificator este Germania - o ţară după care ne-am inspirat, acum 10-15 ani, când a fost vorba să apărăm drepturile angajaţilor, dar la care nu ne mai uităm deloc de când aceasta a adoptat, fără tam-tam, dar foarte metodic, măsuri ample de liberalizare a pieţei muncii - iar asta chiar în plină criză economică, în scopul depăşirii ei fără prea multe "facilităţi", pentru care nu erau bani. Iar rezultatul a fost cel normal, cel aşteptat: Germania a depăşit cu brio criza, a redevenit locomotiva Europei, iar rata şomajului a scăzut sub 7%, tendinţă care se manifestă lună de lună în ultimii doi ani! De ce oare în discuţiile publice pe teme economice evităm cu atâta îndârjire să vedem ceea ce este limpede ca lumina zilei?
Ne lamentăm că nu sunt locuri de muncă, dar când e vorba să fie adoptate soluţii pentru a rezolva problema, se vorbeşte mereu doar despre facilităţi fiscale sau chiar subvenţii, dar este evitată cu grijă singura soluţie adevărată şi de durată: aruncarea la coş a unui cod al muncii anacronic, care este împotriva interesului ţării şi al cetăţenilor ei.
Da, ştiu, nu are rost să visez cu ochii deschişi. Asta nu se va întâmpla prea curând - iar sondajul TVR la care m-am referit explică cel puţin parţial de ce. Totuşi, chiar în situaţia noastră de acum, ar exista o măsură de politică economică ce ar putea fi adoptată chiar de mâine - iar rezultatele nu mă îndoiesc că ar fi excepţionale. Măsura ar fi ca, timp de un an, durata perioadei de probă la angajare să crească de la o lună în prezent, la 18 luni. Desigur, în interiorul acestei perioade, angajatul ar avea toate drepturile, cu excepţia unuia singur: acela de a nu putea fi concediat. Trebuie să explic această măsură atât de simplă? Primii care ar câştiga ar fi şomerii, dar şi toate categoriile defavorizate: tinerii fără experienţă, persoanele mai în vârstă, cei necalificaţi. Angajatorii ar avea o şansă de a nu mai fi nevoiţi să lucreze cu angajaţi "la negru" - pentru că apelul lor la muncă la negru se datoreşte nu atât presiunii fiscale, cât temerii că nu vor putea să-i concedieze pe cei care nu dau rezultate sau, pur şi simplu, pentru care nu mai au comenzi.
N-am nicio îndoială că o asemenea măsură va fi respinsă cu îndârjire, mai ales de aceia care plâng cu lacrimi de crocodil pe umerii celor care nu găsesc un loc de muncă. Cred însă cu tărie că aceasta ar fi soluţia radicală, benefică pentru toată lumea, de ieşire din criză în doar câteva luni.
Recomandările noastre
