Activele societăţii deţinute de stat nu au prezentat interes pentru investitori nici la a doua licitaţie.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are ghinion cu privatizarea SC Mamaia SA, unde deţine 96,57% din acţiuni. Nici la începutul lunii septembrie, când ar fi trebuit să aibă loc prima licitaţie, şi nici ieri, la ultimul termen de depunere a ofertelor, nu s-a prezentat vreun doritor. Astfel, licitaţia va fi reluată pentru a treia oară.
"E însă nevoie de aprobarea AGA şi, e ventual, de o reducere cu 25% a preţului de vânzare", spun surse din cadrul societăţii.
SC Mamaia a scos la vânzare Complexul hotelier Mamaia, de cinci stele, cu un teren de 2.329 mp, la preţul de pornire de 3,77 milioane de euro, şi Vila Mamaia, de trei stele, cu o suprafaţă de 2.145 mp, la preţul de pornire de 1,2 milioane de euro.
În prezent, societatea s-a afundat în darorii şi riscă să fie pusă sub sechestru. Pe de altă parte, controlul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), finalizat în urmă cu câteva zile, a scos la iveală faptul că, în ultimii ani, SC Mamaia a cheltuit mult mai mult decât a produs. Nimeni nu s-a sesizat pentru că, până în primăvara anului 2008, "banii veneau cu nemiluita din leasingurile hotelurilor cumpărate de societate", se arată în raportul ANAF.
În plus, activele societăţii au fost închiriate sau date în asociere pe sume modice unor persoane din cercul de interese al celor care s-au aflat la conducerea societăţii între 2007 şi 2009.
Opt sute de milioane de lei datorie la stat
"S-au efectuat cheltuieli aferente achiziţionării unor bunuri şi prestări de servicii pentru care societatea nu a prezentat referate de necesitate, documente de recepţie, situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, în valoare de peste o jumătate de milion de euro", se mai arată în raportul ANAF.
Potrivit acestui document, în urma unor controale încrucişate la firmele care au colaborat cu SC Mamaia s-a con statat că lipsesc 800 de milioane de lei din nedeclararea TVA.
În perioada următoare, conducerea SC Mamaia SA va face o sesizări penală pe numele celor care au condus societatea în perioada 2007-2009, după cum ne-au declarat surse apropiate Ministerului Dezvoltării şi Turismului. "E nevoie de aprobarea AGA şi, eventual, de o reducere cu 25% a preţului de vânzare." REPREZENTANŢI MAMAIA SA